· 1827 – A murit compozitorul german Ludvig van Beethoven
· 1846 – I. Heliade Rădulescu lansează în “Curier de ambe secse” proiectul “Bibliotecii universale”, care prevedea traducerea în următorii 10 ani a circa 230 de lucrări filosofice, istorice, ştiinţifice, politice, literare, etc., plan ce n-a putut fi realizat din cauza evenimentelor politice care au urmat.
· 1895 – A apărut, la Bucureşti, pînă la 18.03.1901, revista umoristică “Moş Teacă”, editată de Anton Bacalbaşa.
· 1911 – S-a născut dramaturgul american Tennesse Williams
· 1917 – S-a născut Rufus Thomas, cântăreţ şi compozitor R&B american.
· 1918 – Are loc, la Roma, Congresul nationalităţilor asuprite din Austro-Ungaria, care adoptă o moţiune prin care se cerea recunoaşterea dreptului fiecărei naţiuni de a se constitui ca stat naţional independent sau de a se uni cu statul naţional existent.
· 1918 – A murit compozitorul francez Claude Debussy
· 1923 – A murit actriţa Sarah Bernardt
· 1931 – S-a născut Mircea Ivănescu, poet şi traducător.
· 1931 – S-a născut George Cornea, regizor şi operator de film.
· 1937 – S-a născut Cristian Ţopescu, realizator de televiziune şi comentator sportiv.
· 1940 – S-a născut Rod Lauren, cântăreţ american.
· 1948 – S-a născut Steve Tyler, vocalist şi compozitor american
· 1953 – Jonas Salk anunţă descoperirea vaccinului antipoliomelitic.
· 1958 – Prima reuniune a Comitetului ştiinţific al NATO.
· 1974 – S-a născut jucătoarea de tenis Irina Spîrlea.
· 1975 – A intrat în vigoare Convenţia privind interzicerea perfecţionării producţiei şi stocării armelor bacteriologice (biologice) şi a toxinelor şi distrugerea lor.
· 1995 – Intră în vigoare Acordurile de la Schengen cu o “perioadă iniţială” de trei luni, care suprima controalele persoanelor la frontierele a şapte ţări din Uniunea Europeană (Belgia, Franţa, Spania, Olanda, Luxemburg, Portugalia, Germania).
· 2003 – România a semnat, la Bruxelles, Tratatul de adrerare la NATO, prin ministrul de externe Mircea Geoană.