CADRUL GENERAL DE REALIZARE A PROGRAMELOR NAŢIONALE DE SĂNĂTATE CURATIVE

0
150

Programele naţionale de sănătate curative reprezintă un ansamblu de acţiuni multianuale şi au drept scop asigurarea tratamentului specific în cazul bolilor cu impact major asupra sănătăţii publice.

Se adresează unor probleme de sănătate ale populaţiei, deosebit de importante din mai multe considerente, între care:

  • numărul mare de persoane afectate (cancere, diabet zaharat);
  • complexitatea patologiei, care afectează major supraviețuirea și/sau calitatea vieții persoanelor (cancere, boli neurologice, boli rare); 
  • costurile crescute ale diagnosticului și tratamentului, costuri pe care persoanele nu și le-ar permite, în lipsa programelor naționale de sănătate (cancere, boli rare).

Sunt finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, precum şi din alte surse, inclusiv din donaţii şi sponsorizări, în condiţiile legii.

Sumele alocate programelor naţionale de sănătate sunt aprobate anual prin legea bugetului de stat, potrivit prevederilor <LLNK 12002   500 12 2H1   1 18>Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Structura programelor naţionale de sănătate curative finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, obiectivele, criteriile de eligibilitate, indicatorii specifici, natura cheltuielilor, precum şi unităţile sanitare prin care se derulează programele naţionale de sănătate curative sunt stabilite de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, prin casele de asigurări sociale de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti, respectiv prin Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, răspunde de asigurarea, evidenţierea şi controlul utilizării fondurilor aprobate, precum şi de monitorizarea, controlul şi analiza indicatorilor fizici şi de eficienţă pentru programele naţionale de sănătate curative.

Implementarea programelor naţionale de sănătate se realizează prin unităţi de specialitate care pot fi:

a) instituţii publice;

b) furnizori publici de servicii medicale;

c) furnizori privaţi de servicii medicale pentru serviciile medicale care excedează capacităţii furnizorilor publici de servicii medicale. Stabilirea anuală la nivel judeţean a capacităţii de furnizare a serviciilor medicale de către furnizorii publici, precum şi a serviciilor medicale care excedează capacităţii de furnizare a acestora se realizează de către o comisie mixtă, formată din reprezentanţi ai direcţiei de sănătate publică şi reprezentanţi ai casei de asigurări de sănătate;

d) furnizori privaţi de medicamente şi dispozitive medicale.

Raporturile stabilite între unităţile de specialitate care derulează programe naţionale de sănătate curative şi casele de asigurări de sănătate sunt raporturi juridice civile, care vizează acţiuni multianuale, ce se stabilesc şi se desfăşoară pe bază de contract .

Medicamentele, materialele sanitare specifice, dispozitivele medicale şi altele asemenea, utilizate în unităţile sanitare cu paturi pentru tratamentul bolnavilor pe perioada spitalizării acestora sau, după caz, eliberate prin farmaciile cu circuit închis pentru tratamentul în regim ambulatoriu al bolnavilor cuprinşi în programele naţionale de sănătate se achiziţionează de către unităţile sanitare cu paturi prin care se derulează programul, cu respectarea legislaţiei în domeniul achiziţiei publice, la preţul de achiziţie, care în cazul medicamentelor nu poate depăşi preţul de decontare aprobat în condiţiile legii. Sumele alocate pentru programele naţionale de sănătate sunt cuprinse în bugetele de venituri şi cheltuieli ale unităţilor de specialitate prin care acestea se implementează.

În anul 2017, în judeţul Sibiu, s-au derulat 9 programe de sănătate curative, numărul acestora crescând la 10, în anul 2019, din cele 14 programe finanţate de CNAS.

Creditele de angajament aprobate pentru Programele nationale de sanatate curative finanţate de CAS Sibiu sunt in sumă de 130.286,89 mii lei din care 10.631,49 mii lei pentru medicamente care fac obiectul contractelor de tip cost volum.

ANALIZA IN DINAMICA A INDICATORILOR FIZICI SI DE EFICIENTA REALIZATI IN PERIOADA 01.01-30.09.2017,  01.01-30.09.2018,  01.01-30.09.2019

Programul national de boli cardiovasculare

In judetul Sibiu, in prima parte a anului 2017 s-au  derulat activitati din cadrul programului, numarul acestora crescand la 9, din 01.05.2017, ca urmare a includerii Clinicii Polisano SRL în cadrul unitatilor prin care se deruleaza activitatea (Ordinul CNAS nr.245/2017).

    (LEI)

Denumire unitate sanitara Activitati Nr. beneficiari 9 luni  2017 Nr. beneficiari 9 luni  2018 Nr. beneficiari 9 luni  2019 Cost mediu/ bolnav 9 luni 2017 Cost mediu/ bolnav 9 luni 2018 Cost mediu/ bolnav 9 luni 2019
Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Sibiu implantare stimulatoare cardiace 26 25 59 2.096,75 2.207,46 2.761,06
chirurgie vasculara 10 0 0 683.91
Clinica Polisano  SRL proceduri de dilatare percutana 303 496 573 1.573,43 1.781,67 2.166,16
proceduri terapeutice de electrofiziologie** 0 17 16 3.854,10 5.701,07
stimulatoare cardiace ** 13 46 33 2.321,34 2.283,64 2.598,33
defibrilatoare interne** 0 5 7 14.222,24 18.363,78
stimulatoare de resincronizare cardiaca** 0 1 8 10.023,31 10.134,93
chirurgie cardiovasculara adulti** 8 133 147 6.723,31 10.143,45
tratament anevrisme aortice prin tehnici hibride** 2 8 11 44.927,08 36.953,94 41.299,64
tratament stenoze aortice declarati inoperabili sau cu risc chir.foarte mare prin tehnici transcateter** 0 15 20 103.743,50 104.108,63
tratament aritmii compexe prin proceduri de ablatie** 0 11 15 10.885,47 13.031,53
Total 331* 732* 765*      
TOTAL GENERAL 357* 757* 824*      

NOTA  * CNP unic.

             **Clinica Polisano SRL deruleaza activitatea din 01.05.2017

Denumire unitate sanitara Activitati Valoarea materialelor sanitare consumate 9 luni 2017 Valoarea materialelor sanitare consumate 9 luni 2018 Valoarea materialelor sanitare consumate 9 luni 2019
Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Sibiu implantare stimulatoare cardiace 54.515,39   162.902,40
chirurgie vasculara 6.839,08 0,00 0,00
Clinica Polisano  SRL proceduri de dilatare percutana 476.749,34 883.708,98 1.241.211,76
proceduri terapeutice de electrofiziologie 0,00 65.519,62 91.217,07
stimulatoare cardiace 30.177,48 105.047,30 85.745,04
defibrilatoare interne 0,00 71.111,18 128.546,47
stimulatoare de resincronizare cardiaca 0,00 10.023,31 81.079,47
chirurgie cardiovasculara adulti 44.630,47 894.173,18 1.491.087,66
tratament anevrisme aortice prin tehnici hibride 89.854,15 295.631,53 454.296,08
tratament stenoze aortice declarati inoperabili sau cu risc chir.foarte mare prin tehnici transcateter 0,00 1.556.152,50 2.082.172,50
tratament aritmii compexe prin proceduri de ablatie 0,00 119.740,18 195.472,97
Total 641.411,44 4.001.107,78 5.850.829,02
TOTAL GENERAL 702.765,91 4.056.294,27 6.013.731,42

Creditele de angajament aprobate în anul 2019 sunt în sumă de 7.482.950,00 lei, repartizate la cele două unităţi sanitare care derulează programul astfel:

  • Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Sibiu  – 187.830,00 lei
  • Clinica Polisano  SRL – 7.295.120,00 lei.

Programul national de oncologie

Reprezinta programul cu cea mai importanta finantare si al doilea ca si numar de pacienti.

( LEI)              

Activitati Nr. beneficiari 9 luni  2017 Nr. beneficiari 9 luni  2018 Nr. beneficiari 9 luni  2019 Cost mediu/ bolnav 9 luni 2017 Cost mediu/ bolnav 9 luni 2018 Cost mediu/ bolnav 9 luni 2019
Subprogramul de tratament al bolnavilor cu afectiuni oncologice – medicamente activitate curenta 2.110 2.147 2.300 9.292.86 10.861,51 11.570,69
Subprogramul de tratament al bolnavilor cu afectiuni oncologice – medicamente cost volum 19 49 64 73.718,61 121.172,61 132.571,67
Subprogramul de radioterapie al bolnavilor cu afectiuni oncologice -IMRT 690 703 686 12.292,64 12.320,23 12.881,17
Activitati Valoarea medicamentelor consumate / serviciilor 9 luni 2017 Valoarea medicamentelor consumate / serviciilor 9 luni 2018 Valoarea medicamentelor consumate / serviciilor 9 luni 2019
Subprogramul de tratament al bolnavilor cu afectiuni oncologice – medicamente activitate curenta 19.607.930,12 24.481.852,53 26.612.575,92
Subprogramul de tratament al bolnavilor cu afectiuni oncologice – medicamente cost volum 1.400.653,51 5.937.457,77 8.484.587,06
Subprogramul de radioterapie al bolnavilor cu afectiuni oncologice -IMRT 8.481.920,00 8.661.120,00 8.836.480,00

În anul 2019, creditele de angajament aprobate se ridică la valoarea totala de 42.275.240,00 lei, din care pentru :

  • subprogramul de tratament medicamentos 30.645.560,00 lei. Suma a fost repartizată pentru medicamentele eliberate in farmaciile cu circuit deschis 18.170.960,00 (58,29%)  si pentru consumul  in spital 12.474.600,00 lei (40,71%) ;
  •  subprogramul de radioterapie 11.629.680,00 lei

Repartizarea creditelor de angajament in anul 2019, la unitătile sanitare precum si situaţia indicatorilor fizici şi de eficienţă realizaţi în perioada 01.01-30.09.2019, este prezentată în tabelul următor: 

( LEI)                                                                                                                                           

Denumire unitate sanitara Activitati Credite de angajament alocate 2019 Credite de angajament utilizate in 9 luni 2019 Nr. beneficiari 9 luni – 2019   Cost mediu/ bolnav  / 9 luni Valoarea medicamentelor consumate/ serviciilor  9 luni 2019
Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Sibiu tratament  specific 12.415.600,00 10.268.708,24 836 12.568,07 10.506.909,07
Spitalul Municipal Medias tratament  specific 59.000,00 39.000,00 38 1.119,97 42.558,88
Total 12.474.600,00 10.307.708,24 874   10.549.467,95

Creditele de angajament aprobate în anul 2019 pentru medicamente care fac obiectul contractelor cost volum sunt in suma de 10.040.490,00 lei si au fost repartizate pentru medicamentele eliberate in farmaciile cu circuit deschis 5.078.440,00 (50,58 %)  si pentru consumul  in spital 4.962.050,00 lei (49,42%). Singura unitate sanitara prin care se elibereaza aceste medicamente este Spitalul Clinic  Judetean de Urgenta Sibiu.

Programul national de diabet

Reprezinta cel mai mare program national curativ derulat, ca numar de pacienti in perioada 2017-2019,

și al doilea ca nivel de finanțare, dupa cel oncologic.

Denumire indicator Nr. beneficiari 9 luni  2017 Nr. beneficiari 9 luni  2018 Nr. beneficiari 9 luni  2019 Cost mediu/ bolnav 9 luni 2017 Cost mediu/ bolnav 9 luni 2018 Cost mediu/ bolnav 9 luni 2019
– medicamente ( ADO + insulină 16.997 17.865 18.733 1.071,10 1.168.63 1242.69
–  seturi consumabile pentru pompele de insulina 5 7 10 4.811,74 4.093,19 3.741,31
 – teste automonitorizare copii 63 56 62 1.029,38 1.294,29 1.240,65
– teste automonitorizare adulti 6.252 6.458 6.633 301,00 300,71 326,89
-evaluarea periodica prin dozarea hemoglobinei glicozilate (HbA1c) 3.326 3.288 3.448 21,97 22,09 22,33
Denumire indicator Valoarea medicamentelor/materialelor consumate / serviciilor 9 luni 2017 Valoarea medicamentelor/materialelor consumate / serviciilor 9 luni 2018 Valoarea medicamentelor/materialelor consumate / serviciilor 9 luni 2019
– medicamente ( ADO + insulină) 18.205.501,15 20.877.630,23 23.279.399,43
–  seturi consumabile pentru pompele de insulina 24.058,69 28.652,35 37.413,12
 – teste automonitorizare copii 68.820,00 72.480,00 76.920,00
– teste automonitorizare adulti 1.881.830,40 1.941.996,00 2.168.257,20
-evaluarea periodica a bolnavilor prin dozarea hemoglobinei glicozilate (HbA1c) 73.060,00 72.640,00 77.000,00

In anul 2019, creditele de angajament alocate se ridica la valoarea totala de 30.233.260,00 lei, din care pentru :

  • medicamente – 27.020.100,00 lei, repartizate astfel: 27.000.010,00 lei ( 99,93%) pentru  farmaciile cu circuit deschis ṣi 20.000,00 lei (0,07%) pentru consumul in spital;
  • materiale sanitare, teste automonitorizare – 3.052.000,00 lei;
  • dozarea hemoglobinei glicozilate – 93.420,00 lei
  • seturi consumabile pentru pompele de insulina – 67.740,00 lei.

Unităţile prin care se derulează programul în funcţie de activitate sunt:

Denumire activitate Unitati prin care se deruleaza
– tratament medicamente ( ADO + insulină) Farmacii cu circuit deschis Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu Spitalul Municipal Mediaş
–  eliberare seturi consumabile pentru pompele de insulina Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu
 – eliberare teste automonitorizare copii Farmacii cu circuit deschis
– eliberare teste automonitorizare adulti Farmacii cu circuit deschis
– evaluarea periodica a bolnavilor cu diabet zaharat prin dozarea hemoglobinei glicozilate (HbA1c) Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu Gensan SRL Gral Medical SRL Vladutiu & Garabedian SRL

Programul national de tratament al hemofiliei si talasemiei

Are ca scop asigurarea, în spital şi în ambulatoriu, prin farmaciile cu circuit închis, a medicamentelor specifice pentru prevenţia şi tratamentul accidentelor hemoragice ale bolnavilor cu hemofilie precum si a tratamentului cu chelatori de fier pentru bolnavii cu talasemie.

(LEI)

Denumire indicator Nr. beneficiari 9 luni  2017 Nr. beneficiari 9 luni  2018 Nr. beneficiari 9 luni  2019 Cost mediu/ bolnav 9 luni 2017 Cost mediu/ bolnav 9 luni 2018 Cost mediu/ bolnav 9 luni 2019
Hemofilie congenitala fara inhibitori- substituţia profilactică continuă 3 5 4 37.503.99 73.432,86 203.674,70
Hemofilie congenitala fara inhibitori- substituţia profilactică intermitentă/ de scurtă durată 0 3 7 258.277,82 122.918,00
Hemofilie congenitala fara inhibitori- tratament „on demand” 21 20 25 32.108,82 22.963,31 30.720,75
Hemofilie congenitala cu inhibitori- -tratament sangerare 1 1 1 2.784,95 14.759,07 11.601,33
Talasemie 2 1 1 19.979,37 42.600,11 54.056,29
TOTAL 24* 24* 28*      

NOTA *CNP unic

(LEI)

Denumire indicator Valoarea medicamentelor consumate 9 luni 2017 Valoarea medicamentelor consumate 9 luni 2018 Valoarea medicamentelor consumate 9 luni 2019
Hemofilie congenitala fara inhibitori- substituţia profilactică continuă 112.511,98 367.164,32 814.698,80
Hemofilie congenitala fara inhibitori- substituţia profilactică intermitentă/ de scurtă durată 0,00 774.833,47 860.425,99
Hemofilie congenitala fara inhibitori- tratament „on demand” 674.285,18 459.266,10 768.18,71
Hemofilie congenitala cu inhibitori- -tratament sangerare 2.748,95 14.759,07 11.601,33
Talasemie 35.958,75 42.600,11 54.056,29
TOTAL 825.540,86 1.658.623,06 2.508.801,12

            În anul 2019, creditele de angajament aprobate in suma de  3.601.950,00 lei sunt repartizate in funcţie de activităţile derulate şi indicatorii realizaţi la cele 2 unităti sanitare astfel:

  • Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Sibiu – 2.486.751,00 lei
  • Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu – 1.115.199,00 lei.

Programul national de boli rare

           Numarul pacientilor s-a dublat in 2019 comparativ cu anul 2017, atat ca urmare a cresterii numarului de cazuri diagnosticate cat si ca urmare a includerii unor afectiuni in cadrul programului. (ex. Atrofia musculară spinală) .

Denumire indicator Nr. beneficiari 9 luni  2017 Nr. beneficiari 9 luni  2018 Nr. beneficiari 9 luni  2019 Cost mediu/ bolnav 9 luni 2017 Cost mediu/ bolnav 9 luni 2018 Cost mediu/ bolnav 9 luni 2019
Sindrom de imunodeficienţă primară 7 4 5 31.597,27 35.910,08 45.789,97
Purpura trombocitopenică imună cronică – medicamente activitate curenta 0 6 15 50.487,20 76.688,43
Atrofie musculară spinală 0 0 1 340.729,64
Mucoviscidoză copii 6 6 6 12.490,64 13.585,65 16.840,02
Mucoviscidoză adulţi 0 1 2 18.618,52
Scleroză laterală amiotrofică 8 11 13 2.943.77 2.637,92 1.994,34
Distrofie musculară Duchenne 2 2 2 348.798,48 1.468.805,65 1.382.670,63
Angioedem ereditar 0 2 2 25.605,41 30.173,.52
TOTAL  medicamente activitate curenta 23* 31* 46*
Purpura trombocitopenică imună cronică  – medicamente cost volum 2 5 7 20.976,17 67.827,91 56.681,72

NOTA *CNP unic

Costul mediu/bolnav tratat este semnificativ in cazul Distrofiei musculara Duchenne.

Denumire indicator Valoarea medicamentelor consumate 9 luni 2017 Valoarea medicamentelor consumate 9 luni 2018 Valoarea medicamentelor consumate 9 luni 2019
Sindrom de imunodeficienţă primară 221.180,88 143.640,31 228.949,87
Purpura trombocitopenică imună cronică – medicamente activitate curenta 302.923,21 1.150.326,39
Atrofie musculară spinală 340.729,64
Mucoviscidoză copii 74.943,83 81.513,88 101.040,10
Mucoviscidoză adulţi 37.237,04
Scleroză laterală amiotrofică 23.550,14 29.017,11 25.926,38
Distrofie musculară Duchenne 697.596,96 2.937.611,29 2.765.341,26
Angioedem ereditar 51.210,81 60.347,04
 TOTAL medicamente activitate cuenta 1.017.271,91 3.548.432,71 4.709.897,72
Purpura trombocitopenică imună cronică  – medicamente cost volum 41.952,34 339.169,53 410.772,06

Creditele de angajament alocate pentru anul 2019 se ridica la valoarea totala de 5.770.030,00 lei  si sunt repartizate dupa modul de eliberare a medicamentelor prin farmaciile cu circuit inchis sau prin farmaciile cu circuit deschis astfel:   

                                                                                                                                                                                         (LEI)

Denumire unitate sanitara Activitati Credite de angajament alocate 2019
Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Sibiu Sindrom imunodeficienta primara 288.420,00
Purpura trombocitopenica imuna cronica 1.509.070,00
Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu Atrofie musculara spinala 0,00

Prin farmaciile cu circuit deschis se asigura tratamentul pentru urmatoarele afectiuni:

Activitati Credite de angajament alocate 2019
Mucoviscidoză copii 152.000,00
Mucoviscidoză adulti 52.470,00
Scleroza laterala amiotrofica 40.190,00
Distrofie musculara Duchenne 3.687.120,00
Angioedem ereditar 46.760,00

Creditele de angajament aprobate pentru medicamente care fac obiectul contractelor cost volum sunt in suma de 10.040.490,00 lei si au fost repartizate Spitalului Clinic  Judetean de Urgenta Sibiu -singura unitate sanitara prin care se elibereaza aceste medicamente.

Programul national de  tratament al bolilor neurologice

           Este derulat din august 2019, prin Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Sibiu si are ca obiectiv asigurarea tratamentului pentru pacientii cu scleroza multipla din judet , care in prezent beneficiaza de tratament la unitatile sanitare din Mures sau Cluj, precum si pentru cazurile nou diagnosticate. 

(LEI)

Denumire unitate sanitara Activitati Credite de angajament alocate 2019 Credite de angajament utilizate in 9 luni 2019 Nr. beneficiari 9 luni -2019 Valoarea medicamentelor consumate  9 luni 2019
Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Sibiu tratament scleroza multipla 237.000,00 74.817,60 0 0,00

Programul national de boli endocrine .

           Derulat prin Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Sibiu, asigura în spital şi în ambulatoriu medicamentele specifice pentru tratamentul osteoporozei.

(LEI)

Denumire indicator Nr. beneficiari 9 luni  2017 Nr. beneficiari 9 luni  2018 Nr. beneficiari 9 luni  2019 Cost mediu/ bolnav 9 luni 2017 Cost mediu/ bolnav 9 luni 2018 Cost mediu/ bolnav 9 luni 2019
Tratament osteoporoza 290 261 129 170,77 182.40 172,06
Denumire indicator Valoarea medicamentelor consumate 9 luni 2017 Valoarea medicamentelor consumate 9 luni 2018 Valoarea medicamentelor consumate 9 luni 2019
Tratament osteoporoza 49.524,17 747.605,45 22.195,71

           Avand in vedere stocul semnificativ de medicamente la 31.12.2018, in valoare de 11.350,34 lei, creditele de angajament alocate pentru anul 2019  in suma de 21.150,00 lei  asigura continuitatea derularii programului.

Programul national de ortopedie

Are ca scop asigurarea materialelor sanitare necesare tratamentului prin endoprotezare al bolnavilor cu afecţiuni articulare  si tratamentului instabilităţilor articulare cronice cu implanturi de fixare.

(LEI)

Denumire unitate sanitara Activitati Nr. beneficiari 9 luni  2017 Nr. beneficiari 9 luni  2018 Nr. beneficiari 9 luni  2019 Cost mediu/ bolnav 9 luni 2017 Cost mediu/ bolnav 9 luni 2018 Cost mediu/ bolnav 9 luni 2019
Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Sibiu endoprotezare 199 189 196 4.267,96 4.901,80 5.233,83
tratament instabilitate articulara implanturi de fixare 20 18 26 3.037,83 3.186,17 2.250,87
Spitalul Municipal Medias endoprotezare 20 12 17 3.040,37 3.313,60 1.846,08
TOTAL ( CNP unic)   228 219 238      
Denumire unitate sanitara Activitati Valoarea materialelor consumate 9 luni 2017 Valoarea materialelor consumate 9 luni 2018 Valoarea materialelor consumate 9 luni 2019
Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Sibiu endoprotezare 849.324,29 926.439,95 1.025.831,50
tratament instabilitate articulara implanturi de fixare 60.756,61 57.351,04 58.522,62
Spitalul Municipal Medias endoprotezare 45.605,60 39.763,20 31.383,28
TOTAL   955.686,50 1.023.554,19 1.115.737,40

            În anul 2019, creditele de angajament aprobate in suma de  1.265.480,00 lei sunt repartizate in funcţie de activităţile derulate şi indicatorii realizaţi la cele 2 unităti sanitare astfel:

  • Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Sibiu – 1.225.480,00
  • Spitalul Municipal Medias – 40.000,00 lei.

Programul national de transplant organe, tesuturi si celule de origine umana

(LEI)

Denumire indicator Nr. beneficiari 9 luni  2017 Nr. beneficiari 9 luni  2018 Nr. beneficiari 9 luni  2019 Cost mediu/ bolnav 9 luni 2017 Cost mediu/ bolnav 9 luni 2018 Cost mediu/ bolnav 9 luni 2019
Tratament post transplant 57 60 69 9.962,72 8.890,12 6.890,05
Denumire indicator Valoarea medicamentelor consumate 9 luni 2017 Valoarea medicamentelor consumate 9 luni 2018 Valoarea medicamentelor consumate 9 luni 2019
Tratament post transplant 567.875,26 533.407,18 475.413,23

Creditele de angajament alocate in suma de 641.570,00 lei asigura necesarul în anul 2019 pentru  cei 69 de pacienti în tratament din care 3 pacienti cu transplant de celule setem hematopoietice, 4 cu transplant hepatic si 62 cu transplant renal.

Programul national de supleere a functiei renale

            Are ca scop asigurarea serviciilor de supleere renala, inclusiv medicamente si material sanitare specifice, investigatii paraclinice, transportul nemedicalizat al pacientilor hemodializati de la si la domiciliul pacientilor,  transportul lunar al medicamentelor si materialelor sanitare specific dializei peritoneale  la domiciliul pacientilor.

Denumire indicator Nr. beneficiari 9 luni  2017 Nr. beneficiari 9 luni  2018 Nr. beneficiari 9 luni  2019
hemodializă convenţională 309 341 372
hemodiafiltrare intermitentă on-line 22 26 27
dializă peritoneală continuă 6 6 11
dializă peritoneală continuă 1 1 1
TOTAL   ( CNP unic) 335 362 401

(LEI)

Denumire indicator Valoarea serviciilor 9 luni 2017 Valoarea serviciilor 9 luni 2018 Valoarea serviciilor 9 luni 2019
hemodializă convenţională 16.010.384,00 16.933.936,00 18.985.036,00
hemodiafiltrare intermitentă on-line 1.281.951,00 1.330.369,00 1.423.717,00
dializă peritoneală continuă 228.448,64 217.098,67 326.765,21
dializă peritoneală continuă 50.006,25 50.006,25 51472,74  
TOTAL 17.570.789,89 18.531.409,92 20.786.990,95

Creditele de angajament alocate in anul 2019 au fost alocate  celor 4 unitati care deruleaza programul, în functie de numarul de pacienti contractati, astfel:

Denumire unitate sanitara Activitati Credite de angajament alocate 2019 Nr. beneficiari 9 luni – 2019  
Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Sibiu Hemodializa /Diaza peritoneala 2.352.899,84 39/1  
Diaverum Romania SRL -Sibiu, str. Morilor Hemodializa/Hemodiafiltrare/Dializa peritoneala/ Dializa peritoneala automata 6.656.871,00 91/6/2/0  
Diaverum Romania SRL- Medias Hemodializa/Hemodiafiltrare/Dializa peritoneala/ Dializa peritoneala automata 6.456.213,00 81/6/6/1  
Diaverum Romania SRL- Sibiu, str. Distributiei Hemodializa/Hemodiafiltrare/Dializa peritoneala/ Dializa peritoneala automata 12.659.895,00 165/15/2/0  
TOTAL GENERAL 28.125.878,84    

            Din punctul de vedere al CAS Sibiu,principala provocare in realizarea programelor nationale de sanatate o reprezinta estimarea  corecta a creditelor de angajament astfel incat acestea sa fie utilizate integral in fiecare trimestru si sa asigurare continuitatea pentru fiecare activitate derulata, in special in cazul afectiunilor cu variatii mari ale consumului lunar. Avand in vedere ca programele naţionale de sănătate curative reprezintă un ansamblu de acţiuni multianuale alocarea  creditelor de  angajament pentru o perioada mai mare ar permite o utilizare mai eficienta a fondurilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.