Bombe de 100 de kilograme ridicate de pirotehnisti

0
318

Pirotehnistii ISU au intervenit in Copsa Mica pentru a ridica 3 bombe de aviatie neexplodate. Elementele de munitie au fost descoperite de catre niste muncitori care isi desfasurau activitatea in zona. Traficul pe calea ferata a fost oprit aproximativ o ora cat a durat operatiunea de extragere a munitiei neexplodate.

Interventie de urgenta a pirotehnistilor dupa ce muncitorii care faceau sapaturi in apropierea Caii Ferate din zona Copsa Mica au descoperit mai multe articole pirotehnice neexplodate. Speriati de primejdia unei explozii muncitorii au sunat la 112 iar cei de la ISU s-au deplasat la fata locului de unde au ridicat 3 bombe de aviatie ramase neexplodate inca din timpul unuia dintre cele doua Razboaie Mondiale. Cele 3 elemente de munitie au fost ridicate in conditii de siguranta si transportate intr-o zona sigura urmand ca pe viitor sa fie detonate controlat. Pana au reusit insa pirotehnistii sa plece cu bombele circulatia pe calea ferata a fost oprita pentru aproximativ o ora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.