Bărbat prins imediat după comiterea unei infracțiuni, reținut 24 de ore

0
26

La data de 6 noiembrie a.c., în jurul orei 22.35, prin apel 112, un sibian a sesizat Poliția Municipiului Sibiu cu privire la faptul că un bărbat necunoscut a amenințat-o pe prietena sa și i-a sustras un telefon mobil.

Polițiștii sibieni au intervenit de urgență la locul incidentului, unde au depistat și prins persoana bănuită.

Din primele cercetări efectuate a rezultat că, la aceeași dată, în jurul orei 22.30, în timp ce apelantul se afla, împreună cu o prietenă, o sibiancă de 19 ani, pe strada Dr. Dumitru Bagdazar din municipiul Sibiu, au fost abordați de către un bărbat necunoscut care le-ar fi solicitat un telefon mobil pentru a efectua un apel. În urma refuzului celor doi de a-i oferi un telefon, bărbatul ar fi scos din buzunar un cuțit cu care ar fi amenințat-o pe tânără, smulgându-i telefonul pe care aceasta îl avea în mână. Ulterior, bărbatul a fugit.

La foarte scurt timp din momentul sesizării, polițiștii l-au prins pe bărbat în zona căii ferate din apropierea locului faptei, constatând că este vorba despre un localnic din Gura Râului, în vârstă de 37 de ani.

De asemenea, telefonul a fost recuperat și predat victimei.

În cauză, la nivelul Biroului de Investigații Criminale Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, iar în baza probatoriului administrat, polițiștii au luat măsura reținerii persoanei bănuite pentru 24 de ore.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, pentru identificarea și documentarea întregii activități infracționale a bărbatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.