ARGEŞ – REȚINUȚI DE POLIȚIȘTI, DUPĂ PERCHEZIȚII ÎN URMA CĂRORA AU FOST DESCOPERITE CANTITĂȚI IMPRESIONANTE DE ALCOOL

4 persoane au fost reținute pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, în ziua de 23 noiembrie, după administrarea probatoriului în urma a 22 de percheziții domiciliare efectuate în decembrie 2021, când polițiștii au descoperit aproximativ 10.000 de litri de alcool alături de alte bunuri și obiecte de interes.

În zilele de 23 și 24 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea unui procuror din cadrul  Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penalîn care se desfășoară cercetări, printre altele, pentru săvârșirea de infracțiunii de ,,deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, 400 ţigări de foi de 3 grame, 200 ţigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, peste 300 litri”, conform art. 452 din Legea nr. 227/2015 – Codul fiscal.

Cercetările vizează activitatea infracțională a 14 persoane bănuite, din care una este persoană juridică. Din cercetări s-a stabilit că în perioada ianuarie – decembrie 2021, persoanele în cauză ar fi deținut la adresele de domiciliu, precum și la adresele unor terțe persoane, din Pitești, Căteasca și Poiana Lacului, ar fi produs și/sau achiziționat, în total, cantitatăți însemnate de alcool etilic.

Prejudiciul adus bugetului de stat a fost stabilit la aproximativ 280.000 de lei.

În zilele de 23 și 24 noiembrie a.c., polițiștii au pus în aplicare 12 mandate de aducere emise pentru persoanele bănuite, iar în urma administrării probatoriului, în ziua de 23 noiembrie a.c., au fost reținute 4 persoane, cu vârste cuprinse între 42 și 52 de ani.

Reamintim că în ziua de 16 decembrie 2021, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea unui procuror Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au efectuat 22 de percheziții domiciliare, în localitățile Pitești, Poiana Lacului, Căteasca, Topoloveni, Bradu, Suseni și Moșoaia. În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate cantități ce totalizează aproximativ 10.000 de litri de alcool, sumele de aproape 70.000 de lei și 8.000 de euro, precum și alte bunuri și obiecte.

În ziua de 24 noiembrie a.c., persoanele reținute au fost prezentate în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, față de acestea fiind dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile, stabilind, alături de alte obligații, și obligația de a nu desfășura activități în cadrul unor societăți comerciale, care să implice manipularea sau transportul de alcool etilic sau produse derivate din alcool etilic.

Activitățile de percheziție au fost desfășurate împreună cu specialiști criminaliști din cadrul Serviciului Criminalistic Argeș, luptători ai Serviciului Acțiuni Speciale Argeș, reprezentanți ai Autorității Vamale Române, și au beneficiat de sprijinul de specialitate al Brigăzii de Operațiuni Speciale Pitești.

ROMSILVA – Romsilva oferă spre vânzare peste 30 de mii de pomi de Crăciun în sezonul sărbătorilor de iarnă. Direcția Silvică Sibiu nu comercializează pomi de Crăciun, nici la sediile ocoalelor silvice, nici în alte pucte de desfacere.

Peste 30 de mii de pomi de Crăciun sunt oferiți spre vânzare de către Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, prin unitățile sale teritoriale, pentru sezonul sărbătorilor de iarnă.

Din cei 30.594 de pomi de Crăciun puși pe piață prin intermediul ocoalelor silvice de stat, 21.814 bucăți, adică aproape 75%, sunt produși în pepinierele silvice ale Romsilva, în cadrul unor culturi specializate, iar 8.780 provin din lucrări silvice autorizate, în urma cărora se extrag exemplarele din regenerările naturale unde există o densitate excesivă.

Majoritatea pomilor de Crăciun oferiți spre vânzare în acest an sunt din specia brad, 22.295, în timp ce restul de 8.299 de bucăți sunt din specia molid sau alte specii de rășinoase.

Prețurile pornesc de la 15 lei pentru un pom de Crăciun specia molid cu înălțimea de până în 1,3 metri și ajunge la 35 de lei pentru un exemplar de brad cu înălțimea între 2 și 3 metri, cei cu înălțimi de peste 3 metri fiind considerați comenzi speciale.

Acestea sunt prețurile practicate pentru pomii de Crăciun achiziționați direct de persoanele fizice de la ocoalele silvice din cadrul Romsilva, iar dacă pomii de Crăciun sunt vânduți de unitățile din subordinea Romsilva în piețe sau alte locuri amenajate, la aceste prețuri se adaugă și costurile de transport, manipulare și depozitare.

            Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile țării, și asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. De asemenea, Romsilva administrează 22 de parcuri naționale și naționale, precum și 12 herghelii de stat.

Din totalul pădurilor proprietatea publică a statului, 80% dețin certificarea managementului forestier în standard internațional.

VÂLCEA – ACȚIUNI DE PREVENIRE ȘI COMBATERE A INDISCIPLINEI PIETONALE, DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTII RUTIERI DIN VÂLCEA

                Efectivele de poliţie rutieră din cadrul Serviciului Rutier Vâlcea, Poliţiilor municipale şi orăşeneşti, Poliţiei Staţiunii Voineasa şi Secţiilor de poliţie rurală din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au organizat și desfăşurat, ieri, acţiuni preventiv-reactive pentru combaterea neacodării priorității de trecere pietonilor și pentru combaterea nerespectării normelor legale de către pietoni în județul Vâlcea.

Obiectivele acestor acțiuni au fost următoarele:

  • Asigurarea respectării legii prin prezența activă a polițiștilor pe sectoarele de drum cu risc rutier ridicat și menținerea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică;
  • Reducerea numărului accidentelor rutiere şi a consecinţelor acestora produse pe fondul nerespectării dispoziţiilor legale privind acordarea priorității de trecere  pietonilor;
  • Verificarea semnalizării rutiere la nivelul trecerilor de pietoni și dispunerea de măsuri în cazul constatării unor nereguli pentru remedierea acestora;
  • Combaterea conducerii agresive;
  • Verificarea respectării normelor legale de către pietoni;
  • Verificarea respectării normelor rutiere de către toți participanții la trafic;
  • Depistarea şi sancţionarea conducătorilor de autovehicule aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive;
  • Verificarea transporturilor de marfă şi persoane avându-se în vedere transportul de imigranţi.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 119 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 57.000 de lei. Dintre acestea, 25 au fost pentru abateri săvârșite de pietoni, 2 pentru neacordare prioritate pietoni, 2 pentru neacordare prioritate vehicule, 5 pentru depășiri neregulamentare, 2 pentru abateri săvârșite de bicicliști, 17 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar 66 pentru alte nereguli.

Au fost reținute 19 permise de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice, din care 5 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 5 pentru depășiri neregulamentare, 4 pentru neacordare prioritate pietoni/vehicule, 1 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, iar 4  pentru alte abateri.

De asemenea, au fost retrase 4 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale.

Tot în cadrul acțiunilor, polițiștii au constatat 5 infracțiuni la regimul rutier, 2 pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, 2 pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe și una pentru alte fapte.

Exemple semnificative:

1. La data de 23 noiembrie a.c., un bărbat din municipiul Curtea de Argeș a condus un autoturism pe DC 137 în localitatea Vaideeni, județul Vâlcea, sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilometru, a rezultat o valoare de 0,65mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitatea a alcoolemiei.

Polițiștii Formațiunii Rutiere Horezu au întocmit un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

2. Totodată, polițiștii Formațiunii Rutiere Băile Govora au identificat, tot  în cursul zilei de ieri,  un bărbat din orașul Băile Govora în timp ce conducea un autovehicul în localitate cu permisul de conducere reținut.

A fost întocmit un alt dosar penal în care cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

SIBIU – Dilema transportului public versus maşina personală

La finalul unui an ȋn care investiţiile ȋn transportul public din Sibiu au fost considerabile,
ne-am gândit să facem o analiză referitoare la argumentele utilizării transportului ȋn comun
versus autoturismul propriu.
Mulți dintre noi se confruntă cu această dilemă: să investim într-o mașină personală sau să
utilizăm transportul public? Ambele variante au argumente pro și contra, care pot fi greu de
cântărit.
Ȋn privinţa mașinilor personale cel mai mare avantaj al acestora este că oferă confort.
Puteți să vă faceţi programul după cum doriți, fără să vă faceți griji cu privire la orare sau rute.
Maşina personală vă oferă de asemenea, un sentiment de independență, fiind mai confortabilă
decât transportul public – puteți controla temperatura ȋn care călătoriţi, muzica și alți factori.
Toate astea pot face călătoria mai plăcută.
Există ȋnsă şi o serie de dezavantaje: achiziţionarea unei mașini personale poate fi
costisitoare, iar preţul carburantului a crescut ȋn ultima perioadă. Trebuie să luați de asemenea în
considerare costurile cu asigurările, taxele și întreținerea maşinii. Pe lăngă toate astea, mai există
și impactul asupra mediului. Mașinile produc emisii care contribuie la poluarea aerului și la
schimbările climatice, la care mulţi dintre noi suntem sensibili şi care pe termen lung pot cauza
probleme de sănătate ȋn special celor mici.
De cealalată parte se află opţiunea utilizării transportului public. Principalul avantaj al
transportului în comun este costul.
Dacă facem un calcul scurt, o persoană care face zilnic ȋn medie 10 Km dus respectiv 10
Km ȋntors de la muncă cu maşina proprie, la un consum mediu de 8 litri la suta de km, ar
consuma o medie de 50 de litri de carburant pe lună. La un pret mediu de 8 lei/ litru de benzină
rezultă un cost mediu de 400 de lei pe lună doar pentru trasport. Ȋn cazul motorinei, costul e ceva
mai mare, preţul mediu al litrului de motorină find de 8.28 lei/litru. Ȋn cazul ȋn care o familie are
două maşini pe care le utilizează, costul este evident, dublu. Şi asta doar pentru a ne deplasa la
muncă !
Dacă ne referim la preţurile aferente transportului public ȋn Sibiu, un abonament pe 30 de
zile calendaristice costă 86 de lei. Diferenţa, ȋn cel mai bun caz, depăşeşte 300 de lei pe lună, ȋn
favoarea trasportului public, o sumă considerabilă pentru unii.
Ca atare, este incomparabil mai ieftin să te deplasezi cu mijloacele de transport ȋn comun
decât cu maşina personală.
Alte avantaje ale utilizării transportului public pe lângă cel de ordin material ar fi acela că
nu trebuie să conduci. După ce ieşi obosit de la muncă şi după 8 ore ȋn care te-ai concentrat pe ce
aveai de făcut, ȋntr-un autobuz te poţi relaxa şi poţi să te laşi condus până acasă.
Dacă ne referim la condiţiie de călătorie, transportul public din Sibiu a beneficiat ȋn
ultimii doi ani de ȋmbunătăţiri considerabile ȋn ceea ce priveşte flota auto, aşa ȋncât cea mai mare
partea a acesteia este formată acum din autobuze noi, dotate cu toate opţiunile necesare unui
transport public modern şi confortabil. Autobuzele sunt dotate cu sisteme audio-video pentru
informarea călătorilor, aer condiționat și încălzire, echipamente pentru WiFi și prize USB pentru
încărcarea aparatelor mobile, rampă pentru accesul persoanelor care se deplasează cu cărucior
rulant sau cu cărucior pentru copii.
Un alt aspect de luat ȋn calcul este poluarea pe care o presupune utilizarea maşinilor
personale versus transport public. Putem spune că o maşină personală este utilizată ȋn medie de

două persoane pentru transportul spre şi de la locul de muncă. Ȋn acelaşi timp, capacitatea medie a
unui autobz de 12 metri este de 91 de locuri, iar al unui autobuz articulat, de 18 metri lungime
este de 158 de locuri pentru pasageri.
Ca atare, un autobuz scurt transportă un număr de pasageri egal cu cel transportat de 18
maşini pline la capacitate maximă. Dacă luăm ȋnsă ȋn calcul numărul mediu de utilizatori amintiţi
mai sus şi anume două persoane la o maşină, atunci vorbim de un număr de 45 de maşini mici
care circulă pe şosele transportănd persoanele care ar putea ȋn mod normal ȋncăpea ȋntr-un singur
autobuz.
Dacă extrapolăm calculul la cazul unui autobuz articulat, acesta ar transporta un număr de
călători care ȋn altă situaţie ar călători utilizănd 79 de maşini mici. Credem că nu mai este cazul
să detaliem gradul de poluare aferent acestui număr imens de maşini care circulă zilnic ȋn oraş.
Ȋn final, dacă luăm ȋn calcul toate cele prezentate mai sus, cu toate lucrurile bune şi cu
toate neajunsurile transportului public, depinde de fiecare dintre noi să ne facem propria analiză
şi să decidem care variantă de transport ni se potriveşte cel mai mult.
Tendinţa ȋnregistrată ȋn toate oraşele mari, pornind dealtfel tot de la considerentele
prezentate mai sus, este de a renunţa la maşinile personale ȋn favoarea trasportului public. Este
singura modalitate prin care se poate reduce traficul şi poluarea din zonele foarte aglomerate.
Faptul că flotele auto ȋn transportul public se ȋmbogăţesc ȋn ultima perioadă cu autobuze cu emisii
reduse este ȋncă un punct ȋn plus adus ȋn sensul reducerii gradului de poluare şi al creşterii
calităţii mediului ȋn care trăim.
Asadar, putem concluziona că oraşele au o amprentă de carbon mai mică atunci când
autobuzele sunt integrate în viața de zi cu zi. Mai puține mașini pe drumuri înseamnă mai puțin
trafic, iar mai puțin trafic înseamnă că există mai puține emisii de carbon și mai puțin timp
pierdut pe drum. Ar exista mai mult spațiu pentru bicicliști și pietoni să călătorească în siguranță,
iar oamenii ar ajunge la destinații mai repede datorită străzilor mai puţin aglomerate. Alegerea
este a noastră !

ADR CENTRU – Din 2023 va începe depunerea de proiecte pentru investiții în valoare totală de peste 1,4 miliarde euro în Regiunea Centru!

Sub sloganul”Împreună dezvoltăm Regiunea”, peste 170 de reprezentanți ai administrației publice centrale și locale au participat la evenimentul de lansare a Programului REGIUNEA CENTRU 2021-2027, în cadrul unui eveniment organizat la Târgu Mureș de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru. O delegație a Comisiei Europene, reprezentanți ai Guvernului și invitați din toate județele Regiunii Centru au participat la prezentarea publică a noului Program, aprobat prin Decizia 7893 din 26.10.2022 a Comisiei Europene. Astfel, în următorii șapte ani se vor investi – în județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu – peste1,15 miliarde euro, fonduri europene nerambursabile, la care se vor adăuga peste 230 milioane euro cofinanțare din partea Guvernului României, resurse care vor fi gestionate de ADR Centru pentru dezvoltarea regiunii noastre.

Programul REGIUNEACENTRU 2021-2027 (PR Centru) a fost elaborat, în cadrul unui larg parteneriat regional, de către Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru în calitate de Autoritate de Management. Prinacest Program, ADR Centru va finanța atât proiectele autorităților publice, cât și ale mediului privat. Plafonul bugetar alocat Regiunii noastre a fost determinat de necesități și de Produsul Intern Brut pe cap de locuitor, Regiunea Centru situând-se din acest punct de vederepe locul trei la nivel național.

PR CENTRU 2021-2027 cuprinde intervenții pe toate cele 5 obiective de politică ale UE și este constituit din 9 priorități de finanțare care se adresează următoarelor domenii: susținerea procesului de cercetare, dezvoltare și transfer tehnologic de la nivel regional în domeniile de specializare inteligente regionale; sprijinirea dezvoltării IMM-urilor regionale; sprijinirea procesului de digitalizare a serviciilor publice locale și a IMM-urilor; măsuri de eficiență energetică pentru clădirile rezidențiale și clădirile publice de la nivel regional; dezvoltarea mobilității urbane durabile; modernizarea infrastructurii de transport județene; investiții în infrastructura educațională pe toate palierele de învățământ; dezvoltarea turismului durabil și a patrimoniului în zonele rurale; susținerea regenerării urbane, a conservării patrimoniului și dezvoltării infrastructurii de turism și cultură din zonele urbane din Regiunea Centru.

Cu o zi înainte de evenimentul de lansare a noului Program, o delegație a Comisiei Europene a vizitat proiecte finanțate în ultimii ani prin Programul Operațional Regional 2014-2020, respectiv Parcul Tineretului din Luduș, incubatorul de afaceri IncubCenter SRL din Târgu Mureș și Palatul Culturii din municipiul reședință a județului. Delegația europeană – condusă de doamna Sofia Alves, Director al Departamentului-E privind dezvoltarea regională și politicile urbane în Europa, din cadrul DG Regio – a discutat cu beneficiarii proiectelor și a concluzionat că noul Program al Regiunii Centru va impulsiona investițiile pentru procesul de dezvoltare regională.

În discursul său, susținut în cadrul lansării Programului Regiunii Centru, doamna Sofia Alves a menționat aceste investiții și a subliniat că obiectivul general al fondurilor ce vor fi atrase în perioada 2021-2027 prin noul Programprevede ca Regiunea Centru să devină mai curată, mai atractivă pentru locuitorii săi și pentru turiști, cu o economie competitivă bazată pe cunoaștere și inovare, în care grija pentru mediu și utilizarea rațională și durabilă a resurselor să fie o prioritate a fiecărui cetățean.

La evenimentul de la Târgu Mureș doamna Mara Togănel – Prefect al județului Mureș, a transmis mesajul Primului-Ministru al Guvernului României, domnul Nicolae-Ionel Ciucă.Domnul Péter Ferenc– Președinte al Consiliului Județean Mureș și al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru, a vorbit despre prioritățile de dezvoltare ale Regiunii.În cadrul evenimentului a avut o intervenție video în direct domnul Marcel Ioan Boloș – Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). Ulterior acestei intervenții, domnul Secretar de Stat Adrian Răulea a detaliat mesajul MIPE și a semnat, împreună cu domnul Simion Crețu, director general ADR Centru, o Declarație comună, a Ministerului și Agenției noastre, cu ocazia aprobării Programului Regional CENTRU finanțat în cadrul politicii de coeziune 2021-2027.

”Salut deschiderea manifestată de Guvernul României și a ministerelor implicate în procesul de descentralizarea implementării fondurilor europene dedicate dezvoltării regionale. Acest lucru a fost mult așteptat de autoritățile publice locale și de milioane de oameni care vor ca viața lor să fie mai bună. Fondurile europene solicitate prin noul nostru Program sunt, de azi, mult mai aproape de cei ce decid destinația investițiilor la nivel local, pentru binele celor pe care-i deservesc, cetățenii.

Noi, la ADR Centru, avem responsabilitatea coordonării și supravegherii acestui proces, până în anul 2029. Vom trece acest examen, așa cum spune și sloganul Programului, împreună cu autoritățile și organizațiile din Regiunea Centru, astfel încât fiecare cetățean din cele șase județe ale regiuniisă devină conștient de eforturile noastre reunite și mândru că este beneficiarul acestor investiții. Misiunea noastră constă în asigurareaunei dezvoltări reale, cu banii nerambursabili alocați de Uniunea Europeană. Suntem încrezători în capacitatea noastră de a implementa acest un Program nou, adaptat realităților regiunii, adaptat nevoilor cetățenilor”, a declarat, în cadrul evenimentului de lansare de la Târgu Mureș, domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

În cadrul acestei reuniuni au mai avut intervenții domnul Secretar de Stat Ovidiu Cîmpean, din partea MIPE, vorbind despre Fondul de Tranziție Justă, domnul Secretar de Stat Attila Gyorgy, din partea Ministerului de Finanțe, care a vorbit despre mecanismele de plată și sistemul de gestiune financiară a noului Program, precum și domnul Secretar de Stat Claudiu-Vasile Răcuci, care a prezentat mesajul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Înainte de prezentarea Planului de Dezvoltare Regională (PDR Centru) și a Strategiei de Specializare Inteligentă a Regiunii (RIS3 Centru), documente de planificare pentru perioada 2021-2027 elaborate de ADR Centru într-un larg cadru partenerial, doamna dr. Birgit Schliewenz – Reprezentantul Parteneriatului dintre Landul german Brandenburg și Regiunea Centru a avut o scurtă intervenție referitoare la procesul creșterii capacității instituționale a ADR Centru în perioada celor două decenii de când activează în regiunea noastră.

În final, participanților la evenimentul de lansare a noilor oportunități de finanțare le-a fost prezentat în detaliu Programul REGIUNEA CENTRU 2021-2027, a cărui versiune oficială integrală este publicată pe pagina de internet coordonată de ADR Centru (link: http://regio-adrcentru.ro/programare-2021-2027/).Primele Ghiduri de finanțare vor fi publicate în scurt timp, urmând ca, încă din primul semestru al anului viitor să înceapă depunerea de proiecte.

PR Centru 2021-2027 își propune să găsească cele mai bune soluții la nevoile identificate la nivel regional în cadrul PDR Centru și al RIS3 Centru, în strânsă legătură cu recomandările Raportului de țară, cu recomandările din cadrul Rapoartelor de evaluare ale POR 2014-2020, precum și luând în considerare alte documente strategice elaborate la nivel european, național, inclusiv strategiile de dezvoltare elaborate la nivel local șijudețean.  

PITEŞTI – Contabil reţinut de DNA, pentru fapte de corupţie

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Pitești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 22 noiembrie 2022, a inculpatei

GROȘANU ELENA, la data faptelor contabil în cadrul Primăriei comunei Corbi, județul Argeș, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (808 acte materiale),
– fals intelectual (106 acte materiale),
– uz de fals (106 acte materiale).

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 20.01.2017 – 12.04.2022, inculpata Groșanu Elena, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi întocmit, ar fi semnat și ulterior ar fi prezentat la Trezoreria municipiului Curtea de Argeș, un număr de 808 ordine de plată, prin care s-ar fi efectuat în mod nelegal plata sumelor de:
– 1.515.683,85 lei, către o societate comercială administrată de fiica sa fără să fi existat în realitate o contraprestație efectivă. Pentru a crea o aparență de legalitate, inculpata ar fi completat în fals un număr de 106 ordine de plată potrivit cărora între Primăria Corbi și societatea respectivă ar fi existat relații de natură contractuală.
– 386.102 lei, către șase instituții nebancare (CAR), reprezentând contravaloarea ratelor corespunzătoare împrumuturilor contractate de inculpată și rude ale acesteia.
Prin aceste demersuri, inculpata ar fi creat instituției publice unde își desfășura activitatea un prejudiciu de 1.901.785 lei, concomitent cu obținerea unor foloase necuvenite de către alte persoane.

Inculpatei Groșanu Elena i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 23 noiembrie 2022, inculpata a fost prezentată Tribunalului Argeș care a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

ARGEŞ – Acţiuni ale IJP

Verificări ale organizării pazei

În ultimele 24 de ore, polițiștii compartimentelor Sisteme de Securitate din cadrul Secțiilor 1-4 Poliție Pitești și din cadrul Poliției Orașului Costești, au acţionat pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor contra patrimoniului agenților economici, prin verificarea modului de organizare cu privire la manipularea, depozitarea și transportul valorilor monetare și respectarea normelor de lucru interne.

Totodată, la unitățile asigurate cu pază umană, a fost verificat modul de efectuare a serviciului de către agenţii aflaţi în serviciu cu privire la respectarea consemnul general și particular, precum și modul de îndeplinire a obligațiilor specifice de către furnizorii de servicii de securitate private.

Polițiștii au verificat 10 obiective la care este obligatorie organizarea unui dispozitiv de pază, dintre care 5 agenți comerciali, 3 instituții de învățământ și 2 obiective cu activitate de tip industrial.

Neregulile constatate au fost referitoare la actualizarea măsurilor instituite, prin revizuirea analizei de risc la securitatea fizică. Astfel, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au dispus măsuri de revizuire la trei obiective (agenți comerciali), aceeași măsură fiind dispusă de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești la o unitate de învățământ de pe raza aceleiași localități.

  •  

Reamintim că responsabilii obiectivelor ce aparțin agenților comerciali  sau instituțiilor au obligația de a prezenta o analiză de risc la securitatea fizică, întocmită de persoane autorizate, conform HG 301/2012 privind normele de aplicare ale Legii 333/2003R, în baza căreia sunt stabilite cerințele minimale ce trebuie îndeplinite, în funcție de categoria (suprafața și obiectul de activitate) din care face parte obiectivul, coroborat cu locația fiecărui punct de lucru.

De asemenea, conform HG 301/2012, actualizarea planului de pază este obligatorie, cu avizul de specialitate al poliției, oricând se aduc modificări ale suprafeței, topografiei obiectivului, a dispozitivului de pază, a regulilor de acces ori la schimbarea prestatorului de servicii de pază.

Implementarea și respectarea măsurilor de securitate stabilite prin analiza de risc este benefică atât pentru protejarea patrimoniului din cadrul obiectivelor, cât și pentru persoanele aflate în incinta acestora, prin creșterea gradului de siguranță în perioada petrecută în locațiile respective.

În privința modului de asigurare contra efracției al societăților comerciale dar și al beneficiarilor persoane fizice, polițiștii argeșeni recomandă montarea de sisteme de supraveghere video și sisteme electronice anti-efracție, un plus de siguranță pentru limitarea pagubelor și prinderea autorilor fiind adus în situația conectării sistemului la dispecerate ale unor firme de pază.

  •  

Activități preventive în unitățile de învățământ

În ziua de 22 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au acționat în incinta Școlii Gimnaziale „Nicoale Bălcescu”- nr. 1 Structură, din Pitești, precum și în incinta Școlii Gimnaziale „Mircea Eliade” din Pitești, pentru creșterea siguranței elevilor și a cadrelor didactice în spațiile școlare și adiacente acestora, pe linia prevenirii și combaterii traficului și consumului de droguri conform Legii nr. 143/2000, precum și a produselor din tutun, fapte ce constituie contravenții prevăzute de Legea nr.349/2002, nefiind constatate fapte de natură antisocială.

De asemenea, u fost desfășurate 8 activități cu caracter informativ-preventiv în cadrul campaniei „Law iS COOL!”, în cele două unități școlare amintite.

Cu ocazia discuțiilor dintre polițiști și elevi, au fost prezentate măsuri de gestionare non-violentă a conflictelor de către elevi, răspunderea contravențională și penală a minorilor, precum și aspecte privind prevenirea și combaterea delincvenței juvenile și a victimizării minorilor.

Totodată, au fost făcute recomandări la nivelul unității de învățământ în vederea implementării propriei strategii pentru prevenirea faptelor de violență în mediul școlar.

La activități au participat 175 de  elevi și 8 cadre didactice.

  •  

Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri argeșeni au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, în mod deosebit a conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 216 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 40.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 15 permise de conducere și au fost retrase 11 certificate de înmatriculare.

Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti vor continua acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

  •  

Activităţi  de combatere a delictelor silvice

În ziua de 22 noiembrie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Valea Mare Pravățau depistat un bărbat de 27 de ani, din Berevoești, care transporta material lemnos cu o autoutilitară, fără a deține documente care să ateste proveniența legală sau documente de însoțire a transportului de material lemnos.

În urma verificărilor, cu sprijinul unui specialist silvic, s-a stabilit că în mijlocul de transport se afla cantitatea de 1 mc lemn foc, de esență fag.

Ca urmare a celor constatate, cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 171/2010, iar materialul lemnos a fost confoscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Aninoasa.

  •  

În ziua de 22 noiembrie a.c., în jurul orei 15:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au depistat un bărbat de 43 de ani, din Dârmănești, care conducea un autocamion specializat în transportul de material lemnos pe DN 73C, pe raza orașului Mioveni.

Din primele verificări, s-a constatat că materialul lemnos aflat în mijlocul de transport nu corespunde cu fotografiile înregistrate în aplicația SUMAL 2.0.

În urma evaluării materialului lemnos, cu sprijinul unui specialist silvic, s-a constatat că în mijlocul de transport se afla cantitatea de 11,535 mc, lemn de lucru de esență fag.

Întrucât cantitatea de material lemnos transportată depășea limita de 10 mc, în cauză a fost întocmit dosar penal confoprm art. 68, alin.2 ind.1 din Lg 46/2008, iar autocamionul a fost indisponibilizat în vederea cercetărilor.

De asemenea, materialul lemnos a fost predat în custodia reprezentanților Ocolului Silvic Domnești.

  •  

Cercetări finalizate de polițiști

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulației, conform art. 339 din Codul Penal.

Din cercetări s-a stabilit că în noaptea de 28 spre 29 octombrie a.c., în jurul orei 01:00, trei bărbați, de 31 și 20 de ani, din Merișani, respectiv 18 ani, din Băiculești, au oprit în mod voluntar, poziționând autoturismele astfel încât au blocat circulația autovehiculelor, la intersecția străzilor Constantin Zărnescu și Victoriei din municipiul Pitești, împiedicând, astfel, traficul autovehiculelor care circulau dinspre bulevardul Republicii.

Reamintim că în ziua de 07 noiembrie a.c., cei trei au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, iar ulterior a fost dispusă cercetarea acestora sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată a celor trei.

  •  

În ziua de 22 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Sectiei de Politie Rurala Albota au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind refuzul sau sustragerea de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, conform art. 337 din Codul Penal.

Din cercetări, s-a stabilit că în seara zilei de 06 februarie a.c., în jurul orei 21:30, un bărbat de 61 de ani, din Oarja, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, aflându-se sub influența alcoolului.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar cu ocazia conducerii la unitatea medicală, în vederea recoltării probelor biologice de sânge, cel în cauză a refuzat.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

  •  

Mandat pus în executare de polițiști

În ziua de 22 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Argeș au pus în executare un Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Tribunalul Argeș, privind pe un bărbat de 24 de ani, din Pitești, condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare ca urmare a săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc si de mare risc.

Bărbatul a fost încarcerat.

BUCUREŞTI – Mesajul prim-ministrului României, Nicolae-Ionel Ciucă, urmare a publicării raportului misiunii voluntare complementare de evaluare privind implementarea de către România a acquis-ului Schengen

Am primit cu satisfacție raportul misiunii voluntare complementare de evaluare privind implementarea de către România a acquis-ului Schengen, publicat astăzi, raport care consemnează evaluările foarte bune ale experților europeni în urma vizitei pe care aceștia au avut-o în România și la Istanbul, la 17 noiembrie 2022.

Pentru Guvernul României, reconfirmarea, prin raportul publicat astăzi, a faptului că îndeplinim cerințele prevăzute de acquis-ul Schengen în domeniile vizând politica de vize și protecția datelor, precum și a faptului că România este deosebit de activă în cooperarea judiciară în materie penală cu restul partenerilor europeni, reprezintă o nouă validare a meritelor noastre pentru a adera la Schengen.

Ne bucură să constatăm că experții europeni au apreciat în mod special modul în care țara noastră respectă cu strictețe legislația și procedurile europene, făcând dovada unei infrastructuri tehnice exemplare, precum și a unei pregătiri solide și performante a personalului care gestionează aceste domenii, conform standardelor Schengen.

Suntem cu atât mai îndreptățiți astăzi să sperăm că aceste rezultate pozitive suplimentare vor face posibilă o decizie pozitivă privind aderarea României la Schengen. România aduce deja, după cum se vede și din conținutul acestui raport, o contribuție solidă, profesionistă la securitatea acestui spațiu și a Uniunii Europene în ansamblu.

Guvernul României rămâne angajat pe aceleași coordonate de seriozitate și angajament pentru a contribui la siguranța cetățenilor europeni. Aderarea noastră la Schengen aduce o valoare adăugată incontestabilă în acest sens.

VÂLCEA – Acţiuni ale IJP

ABATERI SĂVÂRȘITE LA REGIMUL RUTIER

          În cursul nopții trecute, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Vâlcea au identificat în trafic un bărbat de 34 de ani, din județul Alba Iulia  care circula cu o autoutilitară pe DN7, din direcția Râmnicu Vâlcea–Sibiu, având permisul de conducere suspendat.

A fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

  •  

La data de 22 noiembrie a.c. în jurul orei 18.05, un alt bărbat în vârstă de 34 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, a fost depistat de către polițiștii Biroul Rutier Râmnicu Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism în municipiul Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea, sub influența substanțelor psihotrope.

În urma testării cu aparatul drugtest, s-a recomandat efectuarea analizelor de laborator pentru T3C KET, motiv pentru care acesta a fost condus la o unitate medicală din județul Vâlcea, unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor psihoactive.

Polițiștii au întocmit dosar penal în care efectuează cercetări, sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

  •  

Tot ieri, 22 noiembrie a.c., în jurul orei 19:07, o persoană de sex masculin din municipiul Bucuresti, a fost surprinsă în trafic de către polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Horezu, în timp ce conducea un autovehicul  în orașul Horezu, sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilometru, a rezultat valoarea de 0, 44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Persoana în cauză a fost condusă la spital pentru recoltarea de probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei în organism.

Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

  •  

RESTRICȚII DE CIRCULAȚIE

Restricții circulație în data de 22.11.2022, în funcție de condițiile meteo:

– Pe sectorul de drum DN 7 km 180+000-km181+000 Pe raza localității Bujoreni se executa lucrări de încărcare pământ, între orele 08:00-16:00. Circulația rutieră se desfășoară pe 1/2 din cale dirijată de piloți de circulație.

– pe sectorul de drum DN 7 km 225+400-km 225+700 pe raza localității Robesti și DN 7 km 223+400-223+700 pe raza localității Balota se executa lucrări de desfundare șanțuri între orele 08:00-16:00. Circulația rutieră se desfășoară pe 1/2 din cale dirijată de piloți de circulație.

– pe sectorul de drum DN 73C km 61+434-km68+134 pe raza localităților Popesti-Blidari se executa lucrări de reparații asfaltice cu mixtura stocabila între orele 08:00-16:00. Circulația rutieră se desfășoară pe 1/2 din cale dirijată de piloți de circulație.

  •  

EVENIMENT NEGATIV ÎN INCINTA UNUI HOTEL DIN MUNICIPIUL RÂMNICU VÂLCEA

           La data de 22 noiembrie a.c.,  în jurul orei 1:55, un bărbat a sesizat prin apel 112,  Poliția Municipiului Râmnicu Vâlcea cu privire la faptul că, în incinta unui hotel din municipiul Râmnicu Vâlcea s-ar fi efectuat o deratizare cu substanțe chimice al căror miros s-a propagat la etajele unde erau cazate mai multe persoane, care acuzau stări de rău.

Din primele verificări efectuate s-a constatat faptul că cele sesizate se confirmă,  2 persoane fiind transportate la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale, dar nefiind necesară internarea acestora.

În continuare, polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

DIICOT – Percheziţii în aproape toată ţara

Astăzi, 23.11.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Grupuri Infracționale Violente pun în aplicare 123 mandate de percheziție domiciliară, fiind vizate domiciliile şi imobilele deținute sau folosite de mai multe persoane fizice precum şi sediile și punctele de lucru ale unor persoane juridice din municipiul București și judeţele Prahova, Brașov, Iași, Suceava, Botoșani, Tulcea, Constanța, Cluj, Timiș, Vrancea, Buzău, Bihor, Vâlcea, Dolj, Gorj, Sibiu, Bacău, Mureș și Sălaj, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, șantaj, lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violențe, distrugere și favorizare a făptuitorului.

În cauză s-a reținut că, începând cu anul 2018, a fost constituit, la nivel național, un grup infracțional organizat care a avut ca scop comiterea, în principal, a unor infracțiuni de șantaj. Membrii grupului au urmărit să împiedice extinderea sălilor de jocuri de noroc concurente celor administrare de aceștia și să reprime tentativele altor membri ai lumii interlope de a prelua controlul asupra sălilor aparținând grupului. În acest scop, a fost creată o structură de forță care a fost folosită pentru a împiedica anumiți clienți care realizau câștiguri însemnate să intre în posesia acestora. Această structură a asigurat funcționarea la nivel național a unui sistem coercitiv ilegal care era menit să împiedice clienții care generau probleme să revină în sălile de joc aparținând grupului infracțional organizat și să recupereze rapid de la aceștia prejudiciile aduse bunurilor din localuri.
La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 40 persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul D.I.C., D.C.C.O., D.G.P.M.B., B.C.C.O. București și structurilor de investigații criminale din județele în care se efectuează percheziții.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic şi Criminalistic din cadrul D.I.I.C.O.T. și Direcția Operațiuni Speciale.
La acțiune participă luptători din cadrul I.G.P.R. și D.G.P.M.B. și forțele Jandarmeriei Române.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Exit mobile version