Arta incondeierii oualor de Paste, traditie pastrata cu sfintenie

0
540

In apropierea sarbatorilor pascale copiii din scolile sibiene invata sa incondeieze oua. Micutii au aflat marti din proprie experienta ca, cu putina indemanare, multa sarguinta, o chisita buna si culorile potrivite se pot realiza adevarate minuni. Traditia incondeiatului oualor se practica in tara noastra de sute de ani.

Primii micuti care au invatat arta incondeierii oualor de Pasti sunt cei dintr-o clasa a Scolii Regina Maria. Acestia au ales in cadrul programului Scoala Altfel sa participe la atelierele organizate de Muzeul Astra. Copiii au fost de-a dreptul incantati de descoperirea unei traditii vechi de sute de ani. Copiii au luat lectii de la doua profesioniste. Femeile spun ca au invatat de la bunici arta incondeierii si ca in preajma sarbatorilor pascale muncesc zi si noapte. Tehnica este una aparent simpla. Spunem aparent pentru ca in realitate este nevoie de multa migala, atentie deosebita talent si evident exercitiu. Pentru ouale ornamentale primul pas este golirea de continut. Dupa ce au fost atent curatate ouale sunt uscate iar mai apoi cu ajutorul unui instrument special numit chisita se traseaza primele linii. Ulterior ouale sunt introduse in mai multe tipuri de solutii colorate si “scrise” in mai multe etape. Dupa ce oul a fost introdus in ultima solutie, cea de culoare neagra, se lasa sa se usuce iar la final se incalzeste deasupra unei lumanari si se sterge de ceara ce se topeste ramanan in urma modelele alese.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.