ARGEŞ – Activități de combatere a comerțului ilicit

0
112

În ziua de 23 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, au acționat, pe raza localității Ștefănești, pentru prevenirea şi combaterea actelor de comerţ ilicit, pentru verificarea respectării legislației în domeniul relațiilor de muncă, dar și pentru verificarea respectării obligaţiilor care le revin agenţilor comerciali şi persoanelor în privinţa purtării de mijloace de protecţie şi a păstrării unei distanţe de siguranţă pentru prevenirea transmiterii coronavirusului.

Au fost verificați 5 agenți economici, iar ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.500 de lei, unei societăți comerciale, astfel:

  • o sancțiune contravențională, în valoare de 2.000 de lei, conform Legii 12/1990, privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, pentru comercializarea de legume și fructe, fără documente legale de proveniență, precum și produse alimentare expirate.Totodată, a fost aplicată măsura complementară de confiscare a sumei totale de 55 de lei.
  • o sancțiune contravențională, în valoare de 1.500 de lei, conform O.U.G. nr. 28/1999, privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale,totodată fiind aplicate măsura complementară de confiscare a sumei totale de 60 de lei.

De asemenea, polițiștii au desfășurat activități de prevenire, prin care au adus la cunoștința agenților economici și a persoanelor desemnate pentru  punerea în aplicare a prevederilor Legii 55/2020, să informeze permanent angajații, dar și clienții că este important să respecte măsurile de protecție individuală, de distanțare socială și de igienă persoanală, mai ales în spațiile închise.

  •  

În ziua de 23 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş au efectuat un control inopinat, la un cabinet stomatologic de pe raza municipiului Pitești, ocazie cu care, în urma neregulilor constatate, a fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 20.000 de lei, conform O.U.G. nr. 28/1999, privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale,totodată fiind aplicate măsura complementară de confiscare a sumei totale de 860 de lei.

  •  

Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor de poliţie rutieră municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 197 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 60.000 de lei, au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 13 permise de conducere și au fost retrase 6 certificate de înmatriculare.

  •  

Conducea fără drept

În ziua de 23 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș au depistat o femeie de 32 de ani, din Călimănești, județul Vâlcea, care conducea un autoturism pe DN 7, pe raza localității Drăganu, fără a poseda permis de conducere.

În cauză, a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal.

  •  

Conducea un autoturism neînmatriculat

În ziua de 23 iulie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeş au depistat un bărbat de 73 de ani, din Băiculești, care conducea un autoturism neînmatriculat, pe DN 7C, pe raza localității de domiciliu.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 334 din Codul Penal.

  •  

Cercetări finalizate de polițiști

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov au finalizat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Din cercetări s-a stabilit că în noaptea de 3 spre 4 iulie a.c., un tânăr de 21 de ani, din Merișani, împreună cu alte două persoane, ar fi pătruns într-o gospodărie din comuna Merișani, de unde ar fi sustras mai multe aparate electrice, în valoare de aproximativ 8.000 de lei.

Reamintim că, pentru administrarea probatoriului, în ziua de 08 iulie a.c., poliţiştii au efectuat două percheziţii domiciliare în comuna Merișani și au recuperat o parte din prejudiciu, ulterior, tânărul fiind reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

  •  

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov au finalizat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 15 iunie a.c., o femeie de 32 de ani, din Craiova, ar fi pătruns în locuinţa unei persoane din Merișani, de unde ar fi sustras aproximativ 20.000 de lei.

Pentru administrarea probatoriului, în ziua de 23 iunie a.c., poliţiştii argeșeni, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, au efectuat o percheziţie domiciliară în municipiul Craiova, la locuința celei în cauză.

După administrarea probatoriului, femeia a fost reținută pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și restituit persoanei vătămate.

Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de clasare.

  •  

Activități de combatere a delictelor silvice

În ziua de 23 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică Argeş – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești, au acționat pe linia combaterii sustragerii, transportului și comercializării de material lemnos fără forme legale, ocazie cu care au efectuat un control la o societate comercială din localitatea Dragoslavele, având ca obiect de activitate comercializarea, prelucrarea și depozitarea materialului lemnos.

În urma verificărilor s-au constatat diferențe între stocul scriptic şi stocul faptic, ca urmare a primirii de material lemnos fără documente legale.

A fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 10.000 de lei, conform Legii 171/2010, totodată fiind confiscată cantitatea de 54,13 mc de material lemnos, în valoare de aproximativ 15.700 de lei, care a fost predată reprezentanţilor ocolului silvic competent.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.