ARGEŞ – Activităţi ale IJP

0
92

Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor de poliţie rutieră municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 266 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 100.000 de lei, au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 22 de permise de conducere şi au fost retrase 7 certificate de înmatriculare.

  •  

Activități de combatere a delictelor silvice

În ultimele trei zile, poliţiştii argeşeni au acţionat pe raza de competenţă, pentru combaterea tăierii, sustragerii și comercializării ilegale de material lemnos, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești, Direcției Silvice Argeș, precum și cu personalul silvic cu atribuții de control/de pază pe linie silvică, ocazie cu care au fost depistați 23 de bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani, care au tăiat sau au transportat material lemnos pe drumurile publice cu atelaje sau autoutilitare, fără documente legale.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, conform Legii 171/2010, în valoare totală de 25.800 de lei, și a fost confiscată cantitatea de aproximativ 20 de metri cubi lemn de foc de diverse esenţe, care a fost predată ocoalelor silvice competente.

  •  

Transporta lemne fără documente legale

În ziua de 1 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au depistat un bărbat de 36 de ani, din Berevoeşti, care transporta cu o autoutilitară, pe raza aceluiaşi municipiu, material lemnos.

Cu ocazia verificărilor, conducătorul auto a prezentat pentru control un document de însoţire în care avea consemnată cantitatea de 3,1 metri cubi, însă în urma evaluării cantităţii de material lemnos care se afla încărcată în autoutilitară, s-a stabilit că acesta transporta 5 metri cubi.

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.000 de lei, conform Legii 171/2010, iardiferenţa de material lemnos, în cantitate de 1,9  mc, a fost confiscată și predată reprezentanților Ocolului Silvic Câmpulung.

  •  

Prejudiciu recuperat de polițiști

În ziua de 1 iunie a.c., în jurul orei 11:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați de către o femeie de 78 de ani, din Poienarii de Muscel, că un bărbat i-ar fi sustras geanta, ce conținea 120 de lei și mai multe documente, în timp ce se afla în zona unei biserici din Câmpulung.

Polițiștii s-au mobilizat exemplar, astfel că, în circa 15 minute, un echipaj de ordine publică a identificat un bărbat de 37 de ani, din Valea Mare Pravăț, care se deplasa în zona pieței din centrul Muncipiului Câmpulung, având asupra sa o geantă, iar în urma verificărilor s-a stabilit că aceasta era geanta care fusese sustrasă.

Prejudiciul recuperat a fost restituit persoanei vătămate.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 228 din Codul Penal, iar cercetările continua, pentru stabilirea întregii activități infracționale.

  •  

Reținuți de polițiști

În ziua de 1 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizaţi de către o femeie de 21 de ani, din Corbeni, că fostul concubin a lovit-o şi lipsit-o de libertate în noaptea precedentă, împrejurare în care ar fi întreţinut şi acte sexuale împotriva voinţei acesteia.

Din cercetări, poliţiştii au stabilit că bărbatul, de 32 de ani, din Corbeni, ar fi invitat-o pe fosta concubină la locuinţa sa, sub pretextul vizitei copilului lor minor, rămas în îngrijirea acestuia, ar fi agresat-o și nu i-ar fi permis să plece, iar în aceste împrejurări, pe parcursul nopții, ar fi întreținut raporturi sexuale cu aceasta.

După administrarea probatoriului, polițiștii, sub supravegherea unui procuror, au reținut pe bărbatul în cauză pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

  •  

În ziua de 1 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Bascov au fost sesizați cu privire la o stare conflictuală petrecută pe raza comunei Budeasa.

Din cercetări, polițiștii au stabilit că, pe fondul unei stări conflictuale, un bărbat de 38 de ani, din Budeasa, ar fi pătruns fără drept în curtea locuinței vecinului său, de 45 de ani, pe care l-ar fi lovit.

După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.