ARGEŞ – ACȚIUNI ZILNICE PENTRU PREVENIREA RĂSPÂNDIRII ȘI LIMITAREA INFECTĂRII CU VIRUSUL SARS COV-2

0
19

Peste 350 de polițiști, împreună cu jandarmi, polițiști locali și pompieri, au acţionat în ultimele 24 de ore pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire și limitare a infectării cu virusul Covid-19, în zone aglomerate, la agenții economici, dar şi în mijloacele de transport în comun.

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au desfășurat 30 de acţiuni punctuale, dintre care 27 au fost organizate independent de către poliţişti, două organizate împreună cu I.J.J. Argeş şi una cu alte structuri.

În cadrul acțiunilor au fost verificate 1.968 de persoane, precum și 173 de mijloace de transport.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, au fost verificate 198 de societăți comerciale, unde poliţiştii, alături de celelalte structuri cu care acționează în sistem integrat, au instruit reprezentanţii tuturor agenţilor comerciali și centrelor comerciale verificate cu privire la măsurile dispuse pentru respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului.

Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii argeşeni au aplicat, conform Legii 55/2020, un număr de 156 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 15.000 de lei, după cum urmează:

– 140 de sancțiuni, în valoare de 12.500 de lei,ca urmare a nepurtării sau purtării necorespunzătoare a măștii;

16 sancțiuni, în valoare de 2.500 de lei, ca urmare a nerespectării interdicțiilor de deplasare.

  •  

În ziua de 02 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, au acționat pentru verificarea și informarea operatorilor economici, precum și pentru verificarea respectării normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului.

În cadrul acțiunii, au fost verificați 5 operatori economici, licențiați în domeniul jocurilor de noroc, și au fost legitimate 24 de persoane, fără a fi constatate nereguli.

  •  

În ziua de 02 noiembrie a.c., polițiștii Biroului Siguranță Școlară, Biroului pentru Protecția Animalelor și Compartimentul de Analiză si Prevenire a Criminalității, precum și polițiștii Serviciului de Ordine Publică Argeș, au acționat pentru informarea operatorilor economici, dar și pentru verificarea respectării normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului și a celor sanitar-veterinare, în zona centrală a municipiului Pitești.

Polițiștii au acționat pentru verificarea respectării măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID–19, precum și pentru informarea cetățenilor cu privire la obligațiile ce le revin, având în vedere noile măsuri instituite.

În urma acțiunii, au fost instruiți 14 operatori economici și au fost legitimate 16  persoane, dintre care 13 avertizate verbal pentru că nu purtau corespunzător masca de protecție, și o persoană sancționată contravențional, cu avertisment, conform Legii 55/2020.

De asemenea, polițiștii au desfășurat activități de informare a cetățenilor cu privire la noile măsuri stabilite în H.G. nr. 1130/2021 și 1161/2021 ce au intrat în vigoare începând cu data de 25.10.2021.

  •  

În ziua de 02 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secțiilor 1-4 Poliție Pitești au legitimat aproape 150 de persoane și au verificat 83 de societăți comerciale, precum și peste 50 de mijloace de transport persoane.

Cu ocazia acțiunilor au fost instruiți operatorii economici din zonele comerciale vizate.

În urma abaterilor constatate, aceștia au aplicat 74 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 10.000 de lei, conform Legii 55/2020, dintre care 69 ca urmare a nerespectării de către persoanele fizice a obligației de a purta masca de protecție în spațiile închise, spaţiile comerciale şi în mijloacele de transport în comun, și 5 ca urmare a nerespectării interdicțiilor de deplasare.

  •  

În ziua de 02 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au legitimat peste 150 de persoane și au verificat 23 de societăți comerciale, precum și 35 de mijloace de transport persoane.

De asemenea, au fost efectuate instruiri cu reprezentanții operatorilor economici, dar au fost efectuate și verificări în ceea ce privește respectarea legislației în vigoare, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS Cov-2.

În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 23 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.500 de lei, conform Legii 55/2020, dintre care 18 ca urmare a nerespectării de către persoanele fizice a obligației de a purta masca de protecție în spațiile închise, spaţiile comerciale şi în mijloacele de transport în comun, și 5 ca urmare a nerespectării interdicțiilor de deplasare.

  •  

În ziua de 02 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au legitimat 24 de persoane și au verificat 12 mijloace de transport persoane și 12 societăți comerciale.

Au fost efectuate instruiri cu reprezentanții operatorilor economici, dar au fost efectuate și verificări în ceea ce privește respectarea legislației în vigoare, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS CoV-2.

În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale conform Legii 55/2020, dintre care 6 sancţiuni, cu avertisment, ca urmare a nerespectării obligației de a purta masca de protecție, precum și alte 4 sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.000 de lei, ca urmare a nerespectării interdicțiilor de deplasare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here