Argeş – Acţiuni ale IJP

0
168

Reținuți de polițiști

          În ziua de 01 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Piteşti, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat și complicitate la furt, şi au reţinut un tânăr de 21 de ani, din Pitești.

Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 20 august a.c., cel în cauză, împreună cu alți doi tineri, de 19 ani, din Lunca Corbului, respectiv 20 de ani, din Pitești, ar fi pătruns într-o locuință din municipiul Piteşti, de unde ar fi sustras mai multe bunuri.

Pentru administrarea probatoriului, poliţiştii au efectuat patru percheziţii domiciliare, trei în ziua de 26 august a.c. și una în ziua de 30 august a.c., pe raza localităților Lunca Corbului și Pitești, iar în urma acestora au fost descoperite o parte dintre bunurile sustrase și mai multe mijloace de probă.

În această fază a cercetărilor, prejudiciul a fost recuperat în proporție de 80%.

În ziua de 31 august a.c., tinerii de 19 ani, respectiv 20 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior aceștia fiind cercetați sub măsura controlului judiciar.

În ziua de 01 octombrie a.c., după administrarea probatoriului, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, și tânărul de 21 de ani,  din Pitești, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

  •  

În ziua de 01 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Secției de Poliție Rurală Călinești, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, şi au reţinut trei tineri, doi de 20 de ani și unul de19 ani, toți din comuna Călinești.

Din cercetări s-a stabilit că în noaptea de 24 spre 25 septembrie a.c., cei trei ar fi pătruns în locuinţa unui bărbat din aceeași localitate, de unde ar fi sustras mai multe bunuri.

Pentru administrarea probatoriului, în ziua de 01 octombrie a.c., poliţiştii au efectuat cinci percheziţii domiciliare, pe raza comunei Călinești, la locuinţele celor bănuiţi, iar în urma acestora au fost descoperite o parte dintre bunurile sustrase, precum şi alte mijloace de probă.

Prejudiciul a fost recuperat în proporție de 50%.

După administrarea probatoriului, cei în cauză au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

  •  

Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor de poliţie rutieră municipale şi orăşeneşti, au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 204 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 55.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 12 permise de conducere și au fost retrase 11 certificate de înmatriculare.

  •  

Conducea fără drept un autoturism neînmatriculat

În ziua de 01 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov au depistat un bărbat de 32 de ani, din comuna Merișani, care conducea un autoturism pe DN 7 C, pe raza localităţii de domiciliu și care a prezentat pentru control un permis de conducere emis de autoritățile din Statele Unite, fără valabilitate pe teritoriul țării noastre.

Totodată, din verificări, poliţiştii au stabilit că autoturismul nu era înmatriculat.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 334 şi 335 din Codul Penal.

  •  

Conducea fără drept și sub influenţa alcoolului

În ziua de 01 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Tigveni au depistat un bărbat de 55 de ani, din comuna Milcoiu, județul Vâlcea, care conducea un autoturism, pe raza localității Tigveni, fără a poseda permis de conducere.

Totodată, din verificări, poliţiştii au stabilit că bărbatul se afla sub influența alcoolului, în urma testării cu aparatul etilotest, rezultând o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 şi 336 din Codul Penal.

  •  

Mandat pus în executare de poliţişti

În ziua de 01 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului, cu sprijinul polițiștilor Secției 4 de Poliție Pitești, au pus în executare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Pitești, privind pe un bărbat de 30 de ani, din Căteasca, condamnat la 1an și 3 luni, pentru săvârşirea de infracțiuni la regimul rutier.

Bărbatul a fost încarcerat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.