ARGEŞ – Acţiuni ale IJP

0
69

Cercetări finalizate de poliţişti

În ziua de 27 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

Din cercetări s-a stabilit că, în seara zilei de 6 mai a.c., trei tineri din Râmnicu Vâlcea, ar fi urcat o minoră de 17 ani, din Pitești, prin constrângere fizică, într-un autoturism, cu care ulterior s-ar fi deplasat pe raza județului Dâmbovița.

Reamintim că, în ziua de 12 mai a.c, unul dintre tineri, de 21 de ani, din Râmnicu Vâlcea, a fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, ulterior fiind prezentat instanţei, care a dispus arestarea preventivă.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

  •  

Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor de poliţie rutieră municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 241 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 63.000 de lei. Cu aceeași ocazie, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de circulație 13 permise de conducere şi au fost retrase 15 certificate de înmatriculare.

  •  

Conducea sub influenţa alcoolului

În ziua de 27 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr au depistat un bărbat de 38 de ani, din Dâmbovicioara, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza localității Rucăr, în timp ce se afla sub influența alcoolului.

Bărbatul a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 337 din Codul Penal.

  •  

Activităţi de combatere a delictelor silvice

În ziua de 27 mai a.c., poliţiştii argeşeni au acţionat pe raza de competenţă, pentru combaterea tăierii, sustragerii și comercializării ilegale de material lemnos, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești, Direcției Silvice Argeș, precum și cu personalul silvic cu atribuții de control/de pază pe linie silvică, ocazie cu care au depistat 6 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 23 și 65 de ani, care au transportat material lemnos pe drumurile publice cu atelaje sau autoutilitare, fără documente legale.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, conform Legii 171/2010, în valoare totală de 6.000 de lei, și a fost confiscată cantitatea de aproape 13 metri cubi lemn de foc de diverse esenţe, care a fost predată ocoalelor silvice competente.

  •  

Exemplu:

În ziua de 27 mai a.c., poliţiştii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș au depistat, pe DN 73C, pe raza localității Valea Iașului, un bărbat de 33 de ani, din Mălureni, care transporta material lemnos cu un autocamion.

Conducătorul auto a prezentat pentru control documente de însoțire în care era înscrisă cantitatea totală de 6 mc material lemnos.

În urma evaluării cantității de lemn aflat în mijlocul de transport, efectuată de specialistul silvic, s-a stabilit că autocamionul avea încărcată cantitatea totală de 11,65 mc material lemnos.

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.000 de lei, conform Legii 171/2010, iar diferența de 5,65 mc material lemnos a fost confiscat și predat Ocolului Silvic Vidraru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.