Corespondență specială de la Belgrad de la Florin Bălțătoiu, singurul fotograf român prezent pentru a transmite evoluția celui mai mare jucător de tenis din istorie, în meciul de Cupa Davis dintre Serbia și Grecia. Aseară, în sala Aleksandar Nikolic din Belgrad, supranumită de Djokovic templul baschetului sârbesc, s-au antrenat de la 16.30 Dusan Lajovic cu Miomir Kecmanovic. Deși anunțul organizatorilor specifica întreaga echipă, liderul incontestabil și portdrapelul Serbiei, Novak Djokovic, și-a făcut apariția o oră mai târziu. Nu a fost nimic premeditat pentru a spori tensiunea în tribune și a-i ține încordați pe spectatori, totul s-a desfășurat conform programului care trebuia să-l aducă pe Nole, după ce colegii dinaintea lui își vor fi terminat ședința de pregătire. La 17.30 publicul a explodat. În arenă a intrat Regele Serbiei, câștigătorul a 24 de titluri de Grand Slam și al medaliei olimpice (cu 40 zile în urmă), cel mai mare jucător de tenis din istorie. Toată lumea s-a ridicat în picioare, l-a aplaudat minute bune și i-a scandat numele de luptă „Nole”, „Nole”, „Nole”. A salutat cu pumnul ridicat spre tribune, a dat mâna cu oricine i-a ieșit în cale și s-a oprit la bancă. S-a așezat și a probat două rachete. Pe cea aleasă a pus-o lângă pe el, pe cealaltă a lăsat-o sprijinită de scaun. S-a ridicat în picioare, a băut adânc și până la fund din două sticle de plastic, una mare și albă, una subțire și albastră. A venit la fileu, a discutat cu căpitanul nejucător Viktor Troicki cu colegul Hamad Medjedovic și s-a îndepărtat spre spatele terenului. Apoi a trecut la treabă. Cea mai mare parte din timp Nole a insistat pe backhandul cu două mâini. A trimis la infinit mingi în diagonală și mingi paralele cu linia de aut. Firește că nu a putut lipsi nici forehandul acela năucitor pe care l-a exersat tot până la saturație. Lua pauze scurte, mergea pe bancă să respire, își punea prosopul în cap, schimba terenul și mergea înainte. Foarte puțin s-a axat pe venirile și voleurile la fileu. Medjedovic a servit și Nole a rămas la retur, să trimită înapoi din plonjon sau binecunoscutul șpagat. Zbura când în dreapta, când în stânga, iar dacă lovitura îi reușea jocul continua până unul din ei greșea. Scârțâitul încălțărilor Lacoste pe podeaua sălii Aleksandar Nikolic când returna din șpagat făcea deliciul spectatorilor. Multe întâmplări s-au petrecut pe parcursul celor 60 de minute. De trei ori asistența a aplaudat frenetic și a strigat „Nole”, „Nole”, „Nole”. Prima dată când a trimis un lung de linie ca de manual, a doua când a reușit un stop magistral la fileu și a treia când a prins în buzunarul de la pantalonii scurți o minge înaltă și a mimat că nu știe unde s-a dus. Spre sfârșit a fost rândul antrenării serviciului și serviciului urmat de schimbare rapidă de direcție. La 18.50 Novak Djokovic s-a oprit. Și-a gratulat tot stafful și partenerul de antrenament cu salutul atingerii pumnului și logic ar fi trebuit să meargă la vestiare. Toți din echipă s-au luat de gât și lipiți unul de altul s-au dus la mijlocul terenului să salute mulțimea precum actorii de la teatru printr-o plecăciune. Au ridicat în același timp mâinile și au strigat în cor „Serbia”!! Ce a urmat e greu de descris în cuvinte.
„Nole”, „Nole”, „Nole”, „Nole”, „Nole”, „Nole”. Era tot ce se mai putea auzi.
Nole a înconjurat arena. Oamenii s-au îmbulzit unii peste alții, cădeau, se ridicau, iar cădeau, iar veneau spre el și tot așa vreo 45 de minute. Agenții de securitate nu-l scăpau o secundă din ochi. Copii de 6-8 ani, băieți și fetițe, se rugau, implorau și îl strigau să le dea autografe și să se pozeze cu ei.
„Nole”, ” Idemo Nole”, „Nole”, „Idemo Nole”. Femei, bărbați, părinți, bunici, toți își doreau o amintire cu simbolul Serbiei.
