Alături de copiii din Brădeni

0
232

Echipa Consiliului Județean Sibiu, alăturide angajații de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cindrelul – Junii Sibiuluiși de la Aeroportul Internațional Sibiu, dar și de la Asociația „Speranță și Zâmbet” și-au unit forțele în încercarea de a aduce bucurie celor aproape 300 de copii de la școala gimnazială din Brădeni.

Cadourile au fost împărțite copiilor de președinta Consiliului Județean Sibiu – Daniela Cîmpean, alături de colegi din cadrul instituției care au și contribuit la pregătirea cadourilor, dar și de membrii Asociației „Speranță și Zâmbet”, care au completat eforturile noastre.  În acest fel,administrația județeană s-a alăturat campaniei ShoeBox în care este vorba despre oamenii care ajută alți oameni, desprealtruism și compasiune: cutia de pantofi frumos împachetatăîn care se pun jucării, rechizite școlare, dulciuri și mici obiecte de îmbrăcăminte pentru un copil care altfel ar avea un Crăciun mai sărac în daruri.

“Pentru fiecare dintre noi e o bucurie să știm că putem fi complicii lui Moș Crăciun pentru copiii mai puțin norocoși.  Ca în fiecare an, atenția mea se îndreaptă asupra județului nostru și am căutat mereu să mă asigur că nu uităm de copiii din mediul rural. Crăciunul înseamnă, in primul rând, bucurie, iar bucuria de a dărui ne aduce cea mai mare împlinire. Așa cum spune si mesajul campaniei, ShoeBox este despre oameni care creează magie pentru că se gândesc cu generozitate la semenii lor.Le mulțumesc tuturor celor care ne-au ajutat în acestdemers, le mulțumesc colegilor mei din consiliu, celor de la Asociația Speranță și Zâmbet din Cisnădie, dar și celor din instituțiilor subordonate și le doresc tuturor Sărbători fericite!“  a declarat Daniela Cîmpean – președinta Consiliului Județean Sibiu.

Asociația „Speranță și Zâmbet” are ca obiectiv central grija fata de copiii din familii cu o situație sociala specială și oferă servicii sociale copiilor rromi și români din familii defavorizate din județul Sibiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.