Activităţi desfăşurate de poliţişti

0
18

Cercetat penal pentru furt, un bărbat a fost reținut

La data de 8 mai a.c., polițiștii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au reținut un bărbat în vârstă de 41 de ani, din municipiul Mediaș, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt în formă continuată (5 acte materiale).

Bărbatul este bănuit că, în perioada ianuarie – mai a.c., ar fi sustras băuturi alcoolice din mai multe societăți comerciale din municipiul Mediaș.

În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii medieșeanului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Mediaș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.

Conducere fără permis

La data de 8 mai a.c., în jurul orei 16.30, în orașul Tălmaciu, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Tălmaciu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Gheorghe Lazăr de către un localnic în vârstă de 18 ani.

Din verificările efectuate a rezultat că tânărul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

La volan, cu dreptul de a conduce suspendat

La data de 8 mai a.c., în jurul orei 18.00, în localitatea Sadu, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe DJ 106C de către o femeie în vârstă de 35 de ani, din Râu Sadului.

Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că dreptul femeii de a conduce este suspendat.

 În baza celor constatate, la nivelul Poliției Orașului Cisnădie, s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având acest drept suspendat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.