Activitatea pompierilor din ultimele 72 de ore

0
12

În perioada 31 mai – 02 iunie, pompierii militari au gestionat cu promptitudine 4.839 situații de urgență produse la nivel național.

În acest interval de timp, s-au înregistrat 4.013 solicitări pentru acordarea măsurilor de prim ajutor, 193 de incendii și 633 de operațiuni destinate protecției comunităților.

Astfel, în ultimele 72 de ore, în urma misiunilor de prim ajutor, peste 4.000 de persoane aflate în dificultate au fost asistate medical de către echipajele SMURD.

De asemenea, prin localizarea și stingerea celor 193 de incendii izbucnite la nivel național, pompierii au limitat propagarea flăcărilor la vecinătăți, eliminând astfel producerea altor situații care să pună în pericol vieți și bunuri.

Concomitent cu aceste tipuri de misiuni, colegii noștri au gestionat 619 situații pentru salvarea persoanelor și animalelor din medii ostile vieții și 14 cazuri pentru extragerea victimelor blocate în autoturisme avariate.

Prin eforturi susținute, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, 16 persoane aflate în situații critice au fost salvate, iar pagubele materiale reduse considerabil.

În ceea ce privește avertizarea populației, în perioada de referință, au fost transmise 45 de mesaje RO-ALERT pentru informarea cetățenilor și luarea măsurilor de autoprotecție. Cele mai multe dintre acestea (30) au semnalat prezența animalelor periculoase (urși) în județele Argeș, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Cluj, Covasna, Harghita, Mureș, Neamț, Suceava și Vrancea.

Platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență – fiipregatit.ro și aplicația mobilă DSU sunt instrumente esențiale pentru informarea și pregătirea cetățenilor în fața situațiilor de urgență.

Accesați acum www.fiipregatit.ro și descărcați, gratuit, aplicația de mobil DSU, din AppStore sau Google Play, pentru a afla mai multe informații privind modul de comportare înainte, în timpul și după producerea unei situații de urgență.

Împreună, suntem mai pregătiți în fața riscurilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.