ACȚIUNI DE PREVENIRE ȘI LIMITARE A INFECTĂRII CU VIRUSUL SARS-COV-2

0
88

În ultimele 24 de ore polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au continuat activitățile de informare și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă.

Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, pompieri militari, polițiști locali și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții de control au desfășurat activități de verificare privind respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.

Activitățile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă au avut loc în sistem integrat şi au vizat, în special, zonele aglomerate, centre comerciale, dar şi mijloacele de transport în comun, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19.

Au fost verificate 203 societăți comerciale/terase/restaurante și alte medii de interes, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.

De asemenea, acțiunile au inclus verificări în mijloacele de transport și mijloacele de transport în comun fiind controlate 174 de mijloace de transport.

Au fost legitimate și verificate peste 2.000 de  persoane, iar ca urmare a nerespectării măsurilor de protecție individuală au fost aplicate 63 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a sancțiunilor aplicate fiind de 3.000 de lei.

Odată cu intrarea în vigoare a noilor măsuri de prevenire a răspândirii noului coronavirus, echipajele de poliție, poliție locală și jandarmerie aflate în serviciu pe raza județului Vâlcea, verifică modul de respectare a interdicției de circulație a persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 23:00—05:00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.