Acţiuni ale IJP Sibiu

1
14

Cercetat pentru comiterea de infracțiuni la regimul rutier, un medieșean a fost reținut

La data de 23 septembrie a.c., polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au reținut un medieșean în vârstă de 35 de ani, cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului, conducere având acest drept suspendat, respectiv refuz de recoltare a probelor biologice.

Din cercetările efectuate de către polițiștii rutieri a rezultat că, la data de 1 septembrie a.c., bărbatul a fost depistat în orașul Copșa Mică în timp ce conducea un autoturism și se afla sub influența alcoolului, iar la data de 18 septembrie a.c., medieșeanul a fost depistat conducând în municipiul Mediaș, având dreptul de a conduce suspendat, totodată refuzând recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În baza probatoriului administrat, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a bărbatului, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Mediaș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.

O femeie a fost reținută, cercetată pentru mai multe infracțiuni de furt calificat

La data de 23 septembrie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut o sibiancă în vârstă de 53 de ani, cercetată penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în formă continuată.

Femeia este bănuită că, în cursul lunii august a acestui an, ar fi sustras diverse bunuri din imobile, dar și dintr-o autoutilitară de pe raza municipiului Sibiu.

Prejudiciul creat prin activitatea infracțională este de 3.180 de lei, polițiștii recuperând bunuri în valoare de aproximativ 1.400 de lei.

În baza probatoriului administrat, polițiștii sibieni de investigații criminale au luat măsura reținerii  femeii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.