ACŢIUNI ALE IJP SIBIU

0
148

Bănuit de furt dintr-o autoutilitară, a fost reținut

La data de 26 noiembrie a.c., în jurul orei 13,15, un sibian a sesizat Poliția Municipiului Sibiu despre faptul că a surprins și a imobilizat un bărbat după ce a sustras un portofel și o baterie externă de telefon dintr-o autoutilitară parcată pe Aleea Pajiștei din municipiu.

Polițiștii care au intervenit au identificat persoana în cauză și au constatat că este vorba despre un bărbat în vârstă de 28 de ani, din județul Dâmbovița.

În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de furt, iar dâmbovițeanul a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat instanței cu propunere de aplicare a unei măsuri preventive.

Cercetările continuă la nivelul Biroului de Investigații Criminale Sibiu.

Arestat preventiv după ce ar fi sustras 12.600 de lei dintr-o locuință

În continuarea cercetărilor desfășurate într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat, la data de 25 noiembrie a.c., polițiștii Biroului Investigații Criminale au reținut un tânăr în vârstă de 22 de ani, din satul Topârcea.

Tânărul este bănuit că, la data de 1 noiembrie a.c., în jurul orei 01,30, ar fi pătruns într-o locuință de pe strada Avram Iancu, de unde ar fi sustras suma de 12.600 de lei.

La data de 26 noiembrie a.c., Judecătoria Sibiu a admis propunerea procurorului de caz și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a persoanei în cauză.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.