Sibiu – Acţiuni ale IJP Sibiu

0
122

Nereguli în domeniul silvic

În perioada 1 – 7 februarie a.c., polițiștii Serviciului Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Sibiu,  au desfășurat acțiuni specifice de control al activității desfășurate în cadrul unei societăți comerciale specializate în prelucrarea, depozitarea și comercializarea de material lemnos, cu punct de lucru în localitatea Râu Sadului.

Ca urmare a verificărilor efectuate în depozitul societății, precum și cu privire la legalitatea documentelor întocmite, polițiștii au constatat neconcordanțe între stocurile faptice și cele valorice de material lemnos.

De asemenea, polițiștii sibieni au constatat că reprezentanții societății nu dețin documente legale de proveniență pentru o parte din materialul lemnos depozitat.

Astfel, s-a dispus confiscarea valorică  a 21,864 de mc lemn rotund rășinoase, în valoare de 4.066 de lei, fără TVA, precum și confiscarea faptică a 139,729 mc de lemn rotund din specia molid, material predat reprezentanților ocolului silvic competent în zonă.

Pentru neregulile constatate,  polițiștii au aplicat două sancțiuni contravenționale   în valoare totală de 20.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 171/2010. 

Cercetat penal pentru tâlhărie, un sibian a fost reținut

La data de 13 februarie a.c., polițiștii Secției Nr. 1 Poliție Urbană Sibiu au reținut un sibian în vârstă de 28 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.

Bărbatul este bănuit că, la data de 9 februarie a.c., în jurul orei 18,00, pe o alee ce face legătura între Bulevardul Mihai Viteazu și Aleea Biruinței din municipiul Sibiu, ar fi lovit o femeie în vârstă de 78 de ani, după care i-ar fi sustras geanta în care se aflau documentele personale și suma de 11 lei.

În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii sibianului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Secției Nr. 1 Poliție Urbană Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Alcool la volan

La data de 13 februarie a.c., în jurul orei 21,30, în Săliște, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Gării de către un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Tilișca.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.