ŞTIRI SIBIU – LOCAL – Acţiuni ale IJP

0
261

Cercetat penal pentru două infracțiuni de furt calificat, a fost reținut

La data de 28 martie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut un sibian în vârstă de 26 de ani, cercetat penal pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat.

În fapt, sibianul este bănuit că, în zilele de 9, respectiv 18 martie a.c., ar fi spart geamurile a două autoturisme parcate pe străzile Luceafărului, respectiv Prometeu din municipiul Sibiu și ar fi sustras bani, carduri bancare și bonuri valorice, creând un prejudiciu total de aproximativ  3.100 de lei.

Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, la data de 28 martie a.c., polițiștii sibieni au luat măsura reținerii presupusului autor pentru 24 de ore, acesta urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Reținut și cercetat pentru tâlhărie calificată

La data de 28 martie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut pentru 24 de ore un sibian în vârstă de 33 de ani, cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

În fapt, bărbatul este bănuit că, la data de 21 februarie a.c., în jurul orei 21,00, ar fi sustras bunuri dintr-un magazin alimentar din municipiul Sibiu, iar în încercarea de a fugi din incinta magazinului ar fi agresat agentul de pază al societății.

La data de 29 martie a.c., persoana în cauză urmează a fi prezentată unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Violență domestică, reținere 24 de ore

La data de 28 martie a.c., un bărbat în vârstă de 50 de ani, din satul Tălmăcel a fost reținut de către polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tălmaciu. Acesta este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență domestică.

În fapt, la data de 26 martie a.c., o femeie din localitatea Tălmăcel a solicitat intervenția polițiștilor, reclamând că este agresată de către concubin. În urma evaluării situației conflictuale, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu prin care, timp de 5 zile, s-a dispus ca bărbatul să păstreze o distanță de 50 de metri față de femeie și față de locuința acesteia.

În noaptea de 26/27 martie a.c., femeia a solicitat din nou intervenția polițiștilor, bărbatul fiind depistat în locuința femeii după ce ar fi spart un geam pentru a pătrunde în casă.

La data de 28 martie a.c., polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Tălmaciu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.