ŞTIRI SIBIU – Acţiuni ale IJP

0
336

Infracțiuni rutiere

         La data de 15 ianuarie a.c., în jurul orei 17,00, în orașul Cisnădie, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 55 de ani.

         Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.

         Ulterior recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, la nivelul Poliției Orașului Cisnădie au fost întocmite actele pentru efectuarea de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

***

         La data de 15 ianuarie a.c., în jurul orei 19,00, pe strada Morii din localitatea Rusciori, polițiștii au depistat un tânăr în vârstă de 16 ani, localnic, în timp ce conducea un autoturism fără a deține acest drept.

         De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că tânărul ar fi sustras  autoturismul condus din curtea unui imobil din localitatea de domiciliu.

         În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv furt în scop de folosință.

***

Atenție la tentativele de furt din ATM-uri (bancomate)

Polițiștii Secției nr. 1 Poliție Urbană Sibiu au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de furt din bancomat, după ce prin SNUAU 112 a fost sesizat faptul că un bancomat din municipiul Sibiu ar avea montat un dispozitiv artizanal pe fanta de retragere a banilor.

În fapt, la data de 16 ianuarie, în jurul orei 19:00, prin apel 112, o femeie din municipiul Sibiu a sesizat faptul că în momentul în care a efectuat o operațiune de retragere a banilor dintr-un ATM amplasat pe bvd. Mihai Viteazu din Sibiu, nefiindu-i eliberați banii a observat un dispozitiv artizanal amplasat pe fantă, aspect care ar fi putut bloca eliberarea acestora. Persoana vătămată a rămas la fața locului până la sosirea echipajului de poliție din cadrul Secției nr. 1 Poliție Urbană Sibiu.

Polițiștii efectuează cercetări în vederea identificării autorului.

În vederea prevenirii victimizării prin acest gen de infracțiune, polițiștii sibieni vă recomandă:

– Fiţi foarte atenţi înainte de utilizarea cardului la ATM: uitați-vă cu atenţie dacă nu vi se pare nimic suspect în regulă cu bancomatul, mai exact: dacă tastatura acestuia este fixă, nu este adăugată, mobilă, dacă fanta unde se introduce cardul este cea obișnuită şi nu conține fire sau alte obiecte care ar putea ajuta hoţul să copieze cardul. Se pot depista destul de ușor elementele false ale unui ATM. Pentru că una dintre metodele hoţilor este aceea de a introduce componente false la un ATM (tastatura sau fanta de introducere a cardului) pentru a copia un card; – Ascundeţi codul PIN! Atunci când tastaţi codul PIN, aveți grijă să nu-l observe cineva din apropiere şi încercați chiar să acoperiţi tastatura cu palma atunci când introduceți codul, pentru a nu putea fi înregistrat de vreo camera video. Hoţii de carduri plasează de obicei camere video pentru a înregistra (copia) codul PIN, fără de care nu pot să utilizeze cardul; – Dacă vi se blochează cardul în ATM, nu aşteptaţi să vă ajute cineva să-l scoateţi, ci anunțaţi imediat banca pentru a se bloca cardul; – Daca cineva se oferă să vă ajute să efectuaţi operațiunile la ATM (bancomat) refuzaţi şi de asemenea aveţi grijă ca distanţa până la persoana din spatele dumneavoastră  să fie suficient de mare încât să nu permită vizualizarea tastaturii şi a operaţiunilor pe care le efectuaţi la aparat.
        Utilizează cardul sigur şi fără riscuri ţinând cont de următoarele sfaturi:

SEMNEAZĂ CARDUL pe verso în chenarul rezervat în acest scop, în momentul primirii acestuia, folosind un pix cu pastă;

DISTRUGE  PLICUL ce conţine codul PIN primit de la banca după ce l-ai memorat;

NU scrie niciodată codul PIN pe spatele cardului;

NU introduce codul PIN pe site-uri de internet şi nu-l divulga telefonic;

PĂSTREAZĂ cu grijă cardul şi NU DEZVĂLUI informaţiile specifice de identificare (număr card, data expirării, nume, etc.) altor persoane, chiar dacă acestea sunt sau se prezintă drept angajaţi ai băncii;

ASIGURĂ-TE că în timpul tranzacţiilor efectuate cu folosirea codului PIN, acesta nu este dezvăluit (voluntar sau involuntar) altor persoane;

NU răspunde niciodată mesajelor primite prin SMS / e-mail prin care ţi se solicită date personale (numărul de card, data expirării cardului, codul PIN);

NU împrumuta cardul altor persoane;

ASIGURĂ-TE că în cursul tranzacţiilor comerciale cardul rămâne sub atentă supraveghere;

Solicită comercianţilor chitanţele aferente tranzacţiilor efectuate şi verifică cu atenţie informaţiile înscrise pe acestea;

PĂSTREAZĂ toate chitanţele tranzacţiilor şi verifică-le cu extrasul de cont lunar;

PROTEJEAZĂ cu mana introducerea codului PIN în ATM sau POS când efectuezi tranzacţii.

Este foarte important ca în momentul în care aţi derulat întreg demersul şi totuşi nu reuşiţi să scoateţi suma de bani solicitată, să nu părăsiţi zona bancomatului până la soluţionarea situaţiei. În ipoteza în care părăsiţi zona, persoana care a stat la pândă în scopul fraudării, în lipsa altor pericole, vine şi recuperează dispozitivul de captare, cu tot cu banii dumneavoastră.

Apelaţi numărul afişat pe aparat pentru clarificarea pe loc a situaţiei operaţiunii bancare nereuşite, iar dacă se exclud situaţii de genul lipsă de fonduri, card nefuncţional, expirat, bancomat off-line – toate aceste ipoteze afişate în clar pe ecranul bancomatului  – apelaţi de îndată numărul de urgenţă  112. Atenţie la furturile din bancomate!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.