Cazuri sporadice de rujeola la Sibiu

0
1299

Pana la momentul de fata la Sibiu nu s-a confirmat epidemia de rujeola. In acest an in judetul nostru au fost inregistrate doar cazuri sporadice.

Sibiul este unul dintre putinele judete ale tarii in care nu sunt probleme grave in ceea ce priveste rujeola. La noi nu au fost confirmate pana acum decat 3 cazuri de imbolnavire. Medicii le recomanda insa parintilor sa isi imunizeze micutii mai ales ca vaccinarea se face gratuit. In absenta acesteia parintii  pun in pericol atat viata propriei odrasle cat si pe cea a celorlalti copii cu care micutul intra in contact. Specialistii Directiei de Sanatate Publica mai spun ca vaccinul ROR se foloseste de 10 de ani cu succes, este testat si pana acum nu a produs niciodata efecte adverse. La randul lor si medicii din Arges, acolo unde gurile rele au spus ca micutii diagnosticati cu sindrom uremic s-ar fi imbolnavit din cauza vaccinului impotriva rujeolei si a oreionului dezmint aceasta informatie. Reprezentantii Ministerului Sanatatii spun ca anul acesta au murit 3 copii din cauza rujeolei si alti aproape 700 au fost diagnosticati cu aceasta boala. La momentul de fata, in Sibiu campania de vaccinare este in plina desfasurare. In stocul judetului mai sunt aproximativ 7500 de doze de vaccin la DSP si alte 2700 in teritoriul. Vaccinarea se face la un an, la 5 ani si la 7 ani. De la inceputul anului si pana la finele lunii trecute au fost imunizati mai bine de 7300 de copii. Alti 3 mii sunt asteptati la spitale sau la medicii de familie pentru a fi vaccinati.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.